Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mult de 14 dosare pe un loc în locuinţele ANL

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Peste 2000 de dosare sunt în aşteptare pentru 138 de locuinţe ANL în construcţie. Locuinţele se atribuie doar persoanelor sub 35 de ani care mai pot depune şi actualiza dosare până aproape de finalizarea locuinţelor

Concurenţa este mare pe spaţiile locative din Bistriţa puse la dispoziţie de Agenţia Naţională pentru locuinţe. Din 2005, în Bistriţa nu s-au mai făcut repartiţii în blocurile ANL, iar de atunci s-au adunat peste 2000 de cereri pentru 138 de locuinţe care se construiesc la această oră în zona Subcetate. În această locaţie, 43 de garsoniere şi 95 de apartamente cu două camere vor fi puse la bătaie imediat ce vor fi finalizate.

Familiile cu copii au prioritate

Bistriţenii care se află în căutarea unei locuinţe pot să-şi depună dosarele în această perioadă. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei a alocat trei milioane de lei pentru construirea noilor blocuri ANL din zona Subcetate. Construcţia a început în luna septembrie a anului trecut, iar termenul de execuţie al construcţiei este 29 martie 2011, însă noul bloc este deja într-o fază avansată de construcţie. Municipalitatea speră ca primele locuinţe să fie atribuite chiar anul acesta.

Vârsta, criteriul eliminator

Criteriul eliminator pentru cei care solicită o locuinţă ANL este, în primul rând, vârsta: locuinţele se adresează persoanelor sub 35 de ani. O alta cerinţă obligatorie este locul de muncă: la momentul repartiţiei, solicitanţii trebuie să fie angajaţi în Bistriţa. Căsătoria şi numărul de copii sunt aspecte care aduc puncte în plus la dosar. Purătorul de cuvât al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, a declarat că bistriţenii vor fi anunţaţi din timp când trebuie să-şi actualizeze dosarele. „Înainte de a se finaliza construcţia, îi vom anunţa pe cei interesaţi să-şi actualizeze dosarul", a spus acesta.

Pot fi cumpărate după trei ani

La ora ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°