- Editorial - nr. 457 / 12 Ianuarie, 2010 Spre sfarsitul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale din toamna-iarna anului 2009, un cunoscut de-al meu se arata de-a dreptul surprins si derutat de o anumita, suspecta "tacere de sezon" a UDMR. Se arata, intr-un fel, chiar bucuros ca struto-camila a dat sonorul ceva mai mic, devenind mai putin vocala. Dar dumnealui nu observa ca, din interese privind scopul care scuza mijloacele, mai-marii clipei, mai cu seama liderii de partide, au pus batista pe tambal. "Tacerea-i de aur!" _ si-au spus, in gand, puternicii zilei. Cand ai UDMR tovaras de guvernare, preferabila este sintagma "Ciocu' mic!". Amicul era intr-o mare eroare! UDMR aplica arhicunoscuta tactica a vicleniei strategice a "pasilor mici". Desi pe fata se aratau a fi oamenii lui Crin Antonescu (pacalit pana la urma de Marko Bela si ai lui), ei nu erau, de fapt, nici ai lui Geoana, nici ai lui Basescu, nici ai lui Crin. Ei erau doar cu ei! Taceau si stateau la panda, sa vada care va fi sfarsitul bataliei pentru puterea prezidentiala si ocuparea jiltului din Dealul Cotrocenilor, cum si cu cine va forma invingatorul in alegeri viitorul guvern, jinduind, ca de obicei, din 1990 incoace, la ciolanul de ros prin noul Cabinet din Piata Victoriei. Asa a si fost. Au parasit, in graba, PNL, "aliatul traditional", partidul lui Crin Antonescu, si au sarit, cu voiosie nemeseasca, dupa naravul unor cliente de pe centura, in barca PD-L, obtinand ce au dorit intotdeauna: un post de vicepremier - Markó Béla, si trei ministri (Borbely Lászlo, Kelemen Hunor si Cseke Attila). Deosebit de darnici cu UDMR, domnul Traian Basescu (cel care, la Budapesta, auzind intrebarea unui pitarau despre autonomia teritoriala, pe criterii etnice, a Tinutului Secuiesc, a luat foc, intorcandu-i nemernicului cuvintele pe gat, cu acel NICIODATA!), mai-marii clipei, orbiti, ca de fiecare data, de