Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea sunt candidaturile pentru şefia PSD, până în momentul de faţă. Congresul ar urma să aibă loc în martie. Surpriza o reprezintă preconizata candidatură a lui Dragnea. Momentan, Dragnea se află în Brazilia, împreună cu Radu Mazăre, peste a cărui filială constănţeană a fost pus şef interimar. Interesant este că deja s-au format echipele. Fiecare candidat are în spate şi o variantă de secretar general sau preşedinte executiv.
Mircea Geoană este tot mai contestat şi pierde teren printre propriii colegi. El este susţinut de Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc. Principala acuză adusă lui Geoană, în afara pierderii alegerilor prezidenţiale, este aceea că este incapabil să dea o linie clară unui PSD trimis în opoziţie.
Cristian Diaconescu este susţinut de Miron Mitrea, care încearcă, prin demersul său, să-i dea lovitura de graţie lui Viorel Hrebenciuc, un mai vechi duşman al său. Mitrea încearcă să refacă legăturile din organizaţii, astfel încât să obţină sprijin pentru omul său. Lui Diaconescu i se impută că este o persoană cam nehotărâtă, asemanatoare lui Geoană, dar totuşi, cu o imagine şi prestaţie mult mai bună.
Adrian Năstase este susţinut de propria ambiţie de a reveni la şefia PSD, concomitent cu infiinţarea funcţiei de preşedinte executiv în care, după unele surse, l-ar vedea pe Victor Ponta.
Liviu Dragnea este ultimul intrat pe listă. El se bazează pe voturile organizaţiilor din teritoriu pe care le controlează, deocamdată, foarte bine. Surpriza vine din poziţionarea sa de până acum, drept un apropiat al lui Mircea Geoană, ceea ce înseamnă că Dragnea şi-a stabilit un drum separatde al lui Geoană.
Sursa: impactnews.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste