Este unul dintre cei mai importanţi cronicari literari ai tinerei generaţii. Fascinaţia pentru lumea plină de obsesii a lui Anton Holban a început atunci când a început să-i cerceteze opera şi viaţa. Despre scriitorul care a murit într-o zi de ianuarie a anului 1937, cu o lună înainte să împlinească 35 de ani, criticul Marius Chivu ne-a spus o poveste...

Jurnalul Naţional: Cum arată, pentru dumneavoastră, lumea lui Anton Holban şi când s-a întâmplat prima întâlnire cu textele lui?

Marius Chivu: Prima dată am citit "O moarte care nu dovedeşte nimic" pe când eram la liceu, la recomandarea vânzătoarei singurului anticariat din oraşul meu natal, Rm. Vâlcea. Apoi, după ce am terminat facultatea, l-am descoperit cu adevărat recitindu-l pentru a scrie studiul critic şi a alcătui antologia din proza lui scurtă "Conversaţii cu o moartă", apărută la Editura Polirom în 2005. Am fost fascinat de obsesiile lui, de faptul că scrisorile şi jurnalul lui comunică perfect cu literatura sa, de moartea lui prematură - avea 35 de ani fără o lună - pe care o anticipase... A murit la spitalul Filantropia în urma unei nereuşite operaţii de secţiune a nervului simpatic şi a unei apendicite mai vechi care dăduse în septicemie. În ultimele scrisori vorbeşte despre moarte, nu credea că operaţia va reuşi.

La moartea lui Holban, Eugen Lovinescu spunea despre el "N-ai avut nici imaginaţie, nici fantezie şi n-ai făcut din artă un joc şi o invenţiune (...) scrisul tău a ieşi din nervi şi din sânge." Cât de justificată este afirmaţia lui?

Foarte justificată. Holban era incapabil să scrie despre altceva decât despre sine, o concepţie despre literatură care, în epocă, n-a fost pe deplin înţeleasă. Cred că Holban a făcut la noi, influenţat de Proust şi Gide, autoficţiune avant la lettre. Romanele şi povestirile lui sunt transcrieri fidele a psihologiei