Nu e necaz pe lumea asta pentru care să nu se găsească o strategie în vreun dulap din Bucureşti.
Dacă s-ar face o statistică la nivel mondial, România ar ieşi, cu siguranţă, pe unul dintre primele locuri la numărul de reforme pe cap de locuitor. De 20 de ani, producem reforme. Schimbăm, îmbunătăţim, trasăm, rearanjăm, modificăm, regândim, analizăm şi planificăm.
Pe lângă reforme, România mai este şi un mare producător de strategii. Am realizat strategii pe 10, pe 20 şi pe 30 de ani în învăţământ, în agricultură, în sănătate, în protecţia mediului, în transporturi, în creşterea cantităţii de lapte pe cap de vită furajată. Marile direcţii sunt cuprinse în strategii, iar lucrurile mai de amănunt se găsesc în programe sectoriale. Zeci de mii de oameni scriu, corectează, adnotează, calculează, parafează, ştampilează şi semnează documente care vor sta la baza viitoarelor strategii.
Un ministru proaspăt instalat în funcţie povestea că, în prima zi de lucru, i s-a propus elaborarea unei strategii în domeniul pe care ajunsese să îl coordoneze pentru a putea, apoi, să stabilească metodele şi paşii necesari atingerii scopurilor asumate. Directorii, şefii şi adjuncţii se arătau entuziaşti: doar aşa vor avea o viziune clară asupra activităţii lor.
În pauza de cafea, ministrul a avut proasta inspiraţie să deschidă uşile unui imens dulap îngropat în peretele din spatele biroului său. I-a căzut în cap o tonă de dosare frumos copertate. Erau toate numai strategii alcătuite de fiecare dintre înaintaşii săi. După aşezarea în raft, nu mai fuseseră deschise niciodată. Unele erau realizate cu fonduri europene, altele făceau parte din programele de cooperare cu instituţiile internaţionale. Descoperirea a mai tăiat din elanul reformiştilor din minister. Dar tristeţea a trecut repede. Formula politică s-a schimbat şi oamenii au avut iarăşi prilejul să se apuce de o nou
