Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: S-au reluat lucrările la izolaţiile blocurilor

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

Cu preţuri aproape duble faţă de cât s-a stabilit numărul blocurilor intrate în program se măreşte. Muncitorii continuă reabilitarea termică a blocurilor din cartierul Nord. În această dimineaţă la majoritatea imobilelor se lucra din plin.

Forfotă mare în această dimineaţă la blocurile intrate în reabilitare termică. Lucrările la izolaţiile pentru nouă blocuri din cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea au fost reluate de firmele de construcţii ce au luat în subantrepriză contractele pentru acestea. „Acum s-a făcut şi vremea mai bună, aşa ca putem lucra. Foarte mult de lucru nu mai este, mai ales că noi am lmuncit până în luna decembrie", ne spune Nelu Turca, unul din muncitorii de la Blocul 115. Majoritatea imobilelor intrate în prima tranşă a programului de reabilitare termică sunt în ultimele faze ale lucrărilor, afirmă surse din primărie. Aceleaşi surse mai arată că în acest moment se lucrează la finisările exteriore. Nouă blocuri au intrat în prima etapă a reabilitărilor termice, iar până în luna februarie autorităţile spun să vor fi finalizate.

Preţuri duble faţă de estimarea iniţială

Dacă lucrările sunt în graficul stabilit iniţial de către primărie şi firmele de construcţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre preţurile la care se execută izolaţiile termice. În decembrie, devizele pentru blocurile 114, 115 şi 126 au fost modificate, preţurile dublându-se faţă de valoare iniţială. De exemplu, la blocul 114 de pe strada Matei Basarab, primul deviz indica un cost total de 730.000 de lei. Valoarea acestuia a fost majorată la 1.410.000 lei, pentru că, spun autorităţile, evaluarea iniţială era una formală, preţurile materialelor de construcţie crescând între timp."Asociaţiile de proprietari nu vor plăti nimic în plus, banii fiind asiguraţi din bugetul local" promite Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea. În total, la Râmnicu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°