După ce săptămâna trecută, în cadrul Biroului Permanent Judeţean a fost suspendată discutarea punctului de pe ordinea de zi legat de alegerile interne, se pare că şi în această săptămână, subiectul arzător din partid va avea aceeaşi soartă.
Contactat telefonic, liderul organizaţiei judeţene a partidului, Mircea Banias a susţinut că nu se ştie încă dacă astăzi va avea loc reuniunea membrilor Biroului Permanent Judeţean în condiţiile în care dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat pe 2010 sunt încă în toi. „Întâi trebuie să terminăm bugetul de stat apoi ne vom ocupa de şedinţele de partid şi de analiza problemelor din interior", a mai completat, tăios, Banias.
Asta în condiţiile în care la şedinţa de astăzi, liderul democrat-liberal a susţinut că la reuniunea următoare, de vineri, se va aborda subiectul alegerilor interne. Banias le-a sugerat colegilor săi să ca până săptămâna viitoare să vină cu sugestii în ce priveşte data şi modul de desfăşurare al alegerilor interne, propuneri care vor fi dezbătute în următoarea şedinţă a Biroului Permanent Naţional.
După ce săptămâna trecută, în cadrul Biroului Permanent Judeţean a fost suspendată discutarea punctului de pe ordinea de zi legat de alegerile interne, se pare că şi în această săptămână, subiectul arzător din partid va avea aceeaşi soartă.
Contactat telefonic, liderul organizaţiei judeţene a partidului, Mircea Banias a susţinut că nu se ştie încă dacă astăzi va avea loc reuniunea membrilor Biroului Permanent Judeţean în condiţiile în care dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat pe 2010 sunt încă în toi. „Întâi trebuie să terminăm bugetul de stat apoi ne vom ocupa de şedinţele de partid şi de analiza problemelor din interior", a mai completat, tăios, Banias.
Asta în condiţiile în care la şedinţa de astăzi, liderul democrat-liberal a susţinut că la reuniunea următoar