Se prescriu pentru a trata infecţiile virale, distrugând sau cel puţin împiedicând multiplicarea virusurilor. Pentru fiecare tip de microb există şi un antiviral specific.

Administrate de obicei pe cale orală sau injectabilă, antiviralele sunt recomandate în tratamentul bolilor cauzate de contractarea unui virus.

De asemenea, acestea sunt disponibile şi pentru uz local, în cazul unor boli cutanate sau oculare. Astfel, antiviralele sunt crea-te pentru a contracara acţiunea unor virusuri precum cele gripale de tip A şi B (cum ar fi Oseltamivir sau Zanamivir), a virusului HIV (Ritonavir), a celor herpetice (Acyclovin) şi a virusurilor hepatitice B şi C (Entecavir, Interferon).

Specialiştii spun că organismul poate dezvolta rezistenţă la aproape toate tipurile de antivirale, deoarece virusurile suferă mutaţii în timp, tratamentul pierzându-şi eficacitatea. De aceea, cercetătorii încearcă în permanenţă să extindă aria de acoperire a antiviralelor, pentru a combate şi alte familii patogene.

Pot avea şi efecte nedorite

Principalul inconvenient al antiviralelor este că acţionează nu doar asupra virusului, ci şi asupra celulelor organismului, ceea ce duce la o degradare a acestora. Astfel, există anumite substanţe active care, deşi sunt eficiente în combaterea infecţiilor, nu pot fi folosite din cauza toxicităţii lor ridicate.

Specialistul nostru

Prof. dr. Ioan Fulga şeful Catedrei de Farmacologie Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila"

Antiviralele se administrează doar în boala în care sunt ele active. De exemplu, antiviralele active în gripă se iau de preferinţă în a doua zi de la debutul bolii şi scurtează evoluţia afecţiunii cu o zi, scăzând frecvenţa complicaţiilor. Antiviralele pentru hepatitele B şi C se administrează în cure periodice, pe o perioadă cât mai lungă de timp.

În mod frecvent, încetarea cur