Orădeanca luptă de partea celor care au de suferit din cauza sistemului şi a soluţionat 80 la sută din cauzele de care s-a ocupat. Tânăra se ia la trântă cu sistemul public, făcând dreptate orădenilor care au de suferit din cauza erorilor funcţionarilor.
Peste 80 la sută dintre cazurile de care s-a ocupat au fost soluţionate în favoarea orădeanului.
Alina Olah Avram a ştiut, încă de pe vremea când era în clasa a şaptea, că va ajunge să lucreze cu legile, să facă dreptate celor care au nevoie de ajutor. Atunci visa la o carieră de avocat, însă viaţa a decis altfel, Alina devenind, în iunie 2006, expert coordonator în cadrul instituţiei Avocatul Poporului din Oradea. „De atunci mediez conflictele dintre orădeni şi administraţia publică locală, cu excepţia instanţelor de judecată”, spune Alina. Ea recunoaşte că cei mai mulţi dintre orădenii care apelează la avocatul poporului au dosare pe rol în instanţă, legate preponderent de încălcarea dreptului la proprietate. „Cele mai multe conflicte sunt legate de primărie şi de casa judeţeană de pensii”, spune Alina Olah Avram. Potrivit acesteia, 80 la sută din cauzele de care s-a ocupat au fost soluţionate în favoarea reclamanţilor.
Femeie de carieră
Alina Olah Avram este, fără niciun dubiu, o femeie de carieră. Orădeanca este mama unei fetiţe de unsprezece luni, însă acest statut nu a reuşit să o ţină departe de birou mai mult de trei luni. „Am decis să mă întorc la muncă după trei luni de concediu de maternitate”, spune Alina. A făcut-o fiindcă a simţit că orădenii depind de serviciile şi de sfaturile ei. Cu toate acestea, puţini se întorc să-i spună un mulţumesc. „Oamenii uită să mai mulţumească. Singurii care o fac sunt cei în etate, vârstnicii”, povesteşte Alina.
Înainte de a ajunge să reprezinte Avocatul Poporului, Alina a muncit trei ani în calitate de jurist la o fund