Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Şi e posibil să ai traista plină, dar tot să mai aştepţi ceva, nedefinit.
Într-o celebră ficţiune ştiinţifică, "Fabrica de absolut", scriitorul ceh Karel Capek imaginează o maşină capabilă să extragă toată energia ascunsă în materie.
Dispozitivul furnizează cantităţi fabuloase de curent electric din te miri ce. Criza mondială a energiei e definitiv rezolvată, iar avântul industrial-economic devine de neoprit. Mă rog, asta e partea optimistă a utopiei. Pentru că, imediat, apar consecinţele. Măcinată până la dispariţie, deposedată de substanţă, materia eliberează, pe lângă energie ieftină, şi fărâma ei de divinitate.
Divinitatea, spune autorul, e prezentă în fiece atom. Dar, dacă distrugi suportul, ce se întâmplă cu divinul? Păi, în preajma maşinii, oamenii se iluminează, au revelaţii, se convertesc şi, fie ei contabili, criminali, bancheri sau atei, părăsesc cele lumeşti. Eliberat din măruntaiele fiecărui strop atomic, Dumnezeu pune umărul la mecanismul economic al lumii. Cu un singur kilogram de cărbune poate fi iluminat şi încălzit ani de zile un oraş întreg. Ce lucru mai minunat decât energia ieftină - curată şi dumnezeiască, aş îndrăzni să sugerez - într-o lume atât de flămândă? Iar oamenii - să devină brusc mai buni, mai cinstiţi, mai drepţi?
Numai că binecuvântarea asta e un dezastru. Pieţele se prăbuşesc, copleşite de mărfuri ieftine. Nimeni nu mai are nevoie de forţă de muncă. Monedele naţionale îşi pierd orice utilitate. Schimburile de mărfuri sunt imposibile. Singura soluţie e forţa brută. E criză de supra-supraproducţie. Urmează scenariul clasic: şomaj, disperare, sinucideri, revoltă. Haos mondial.
Într-un cuvânt, spune scriitorul ceh, intrarea lui Dumnezeu pe piaţa muncii, a mărfurilor şi interbancară e chiar Apocalipsa, pentru că, în imensa-I bunătate, El dă omenirii cu amândouă mâin
