Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a declarat, ieri, că, "pentru prima dată", se revendică drept un "marxist" şi un "creştin", în cadrul discursului său anual susţinut în faţa Parlamentului, relatează AFP. Sursa: Reuters "Pentru prima dată, revendic marxismul şi creştinismul", a declarat Chavez în discursul său televizat.
Prepedintele socialist, care a schimbat denumirea oficială a ţării sale în Republica bolivariană Venezuela, a revendicat şi alte influenţe, cum ar fi cea a "bolivarismului", ca omagiu adus eliberatorului ţării, Simon Bolivar, sau "sandinismul", de la luptătorul de gherilă nicaraguan Augusto Sandino.
"Marxismul este teoria cea mai avansată în interpretarea ştiinţifică a istoriei, a realităţii, şi este, fără nicio îndoială, proiectul care s-a apropiat cel mai mult de lumea în care Hristos a venit să anunţe venirea pe pământ", a apreciat Chavez.
Acest fost ofiţer militar, ajuns la putere în 1999, anticipează venirea "socialismului secolului XXI". Critic al "imperialismului" american, el a naţionalizat mai multe sectoare strategice ale economiei venezuelane, cum ar fi telecomunicaţiile, producţia de electricitate, ciment sau petrol.