Răzvan Exarhu: "De obicei, apelativul Lady e folosit la noi ca nume de câine. Leidi. Gentleman nu e folosit la nimic."
Probabil fiind cuvinte străine, nu au mare succes la ciocoflenderi. De-asta m-am şi distrat grozav în vacanţă cu două cărţi-pereche: Candace Simpson-Giles - „Cum să fii o lady”. John Bridges - „Cum să fii un gentleman”, apărute la Editura Nemira, din care voi cita în continuare. Chiar dacă par semi ştiinţifico-fantastice, legătura lor cu realitatea poate naşte nostalgie, admiraţie sau efecte comice teribile. De exemplu, multe perechi tinere tocmai s-au întors din sânul familiei, unde au primit întrebări stupide din partea rudelor.
De-asta, pare ciudat să citeşti că o lady nu întreabă niciodată perechile necăsătorite când se vor căsători. Sau că o lady nu acceptă niciodată din disperare o invitaţie venită din partea unui bărbat. O bună parte din regulile enunţate aparţin unui bun-simţ elementar, o altă parte respectului de sine sau respectului pentru ceilalţi. Restul sunt picanterii delicioase. Chiar dacă par puţin preţioşi, ridicoli sau prea bine-crescuţi la primă vedere, pe măsură ce amănuntele anecdotice se dezvoltă, graţioasa lady şi perfectul gentle man îţi dezvoltă dorinţa de a-i cunoaşte, de a-i primi, de a le face o vizită.
Cum să scapi o conversaţie cu o lady care ştie că se cuvine să strige doar dacă vede pe cineva în pericol sau dacă un jucător este pe punctul de a marca un gol? Care, dacă se află în prezenţa câinelui altei persoane, nu îl va aţâţa şi nici nu-l va încuraja să latre. În plus, nu înjură niciodată de faţă cu alte persoane, nu se laudă, nu se văicăreşte. Şi totuşi, cum arată el? Poate fi el definit prin ceea ce nu trebuie sa fie? Sigur.
Un gentleman nu calcă niciodată blugii pentru a avea dungă. Manşetele pantalonilor unui gentleman trebuie să cadă puţin peste pantofi. Când stă
