A aparut zilele acestea un raport al ARACIS (Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior), intitulat “Barometrul Calitatii 2009”. Desi, “La nivel european, in contextul implementarii Procesului Bologna, invatamantul superior din Romania se bucura de aprecieri pozitive si de o imagine buna”, “Universitatile romanesti nu numai ca nu se afla in niciuna din clasificarile europene sau globale ale celor mai bune institutii de invatamant superior, dar nu se afla nici in topul primelor 5 destinatii de studii pentru studentii niciunei tari europene”.
Aceasta este aprecierea de inceput a Barometrului.
Tot pentru contextualizare sa adaugam si aprecierile Comisiei Miclea: Invatamantul romanesc este “este ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate”, “Nepotismul, clonarea imposturii pe criterii de „gasca”, coruptia sunt fenomene comune in universitatile romanesti”, “Cu exceptia unor insule izolate de excelenta, datorate mai degraba meritelor personale decat politicilor institutionale, calitatea personalului de predare si cercetare din universitati este la un nivel foarte scazut”.
In lumina acestor aprecieri si a faptului, devenit perceptie comuna, ca universitatile de stat sau private sunt, in prea mare masura, “fabrici” de diplome, profitand de naivitatea studentilor si de lipsa de exigenta a angajatorilor, sa urmarim ce vrea sa ne spuna Barometrul, insistand pe ce nu vrea sa spuna.
De la inceput Raportul ARACIS ne avertizeaza ca “ca orizontul multi-contextual de evaluare a calitatii invatamantului superior este, pana la urma, unul subiectiv, chiar daca este bazat si pe date obiective”. Adica, sa intelegem ca evaluarea calitatii se bazeaza, predominant, pe “perceptii” ale diversilor actori din campul educational, asa ca si aprecierile negative, de tipul “fabrici” de diplome sunt tot perceptii, si c
