Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ieri, liber la reduceri, dar şi la capcane de sezon

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Trei preţuri pentru un singur produs şi marfă ieftină pusă la grămadă cu cea scumpă. Sunt doar câteva dintre micile trucuri ale noului sezonului de reduceri care tocmai a început

Ieri a început prima rundă a promoţiilor din acest an, vitrinele magazinele din Braşov afişând reduceri de până la 80%. Astfel, între 15 ianuarie şi 15 aprilie, când are loc lichidarea stocului de articole din sezonul toamnă – iarnă, toate produsele vor costa mai puţin.

Dacă nu sunteţi însă atenţi, reducerile de sezon vă pot subţia bugetul. Comercianţii au găsit metode noi pentru a vă goli buzunarele, condiţii în care cei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov vă recomandă să fiţi atenţi la capcanele din acest sezon. Unii comercianţii se dovedesc inventivi şi găsesc tot soiul de şiretlicuri prin care îşi derutează clienţii cu privire la articolele cu preţ redus şi diferenţele de preţ. Cele mai utilizate practici de păcălire a clienţilor sunt lipirea a două sau chiar a trei preţuri pe eticheta produsului, fără a fi specificat care dintre acestea este cel de achiziţie. În cele mai multe cazuri lipsesc informaţiile asupra produselor care intră în stocul lichidării, dar se practică des şi „afişajul contradictoriu”. O altă neregulă este şi lipsa afişării preţului iniţial, dar şi a preţului redus.

Cu alte cuvinte nu veţi şti care a fost reducerea practicată de comerciant. Puteţi avea convingerea că produsul cumpărat a avut o reducere consistentă, dar de fapt preţul să fie cel practicat şi înainte de sezonul reducerilor. Comisarii CJPC spun că vor face controale în perioada următoare, iar patronii de magazine care vor fi găsiţi în neregula vor primi amenzi usturătoare.

Reducerile de sezon au şi o altă faţă negativă. Astfel, cumpărătorii riscă să fie luaţi de val şi să îşi cumpere produse pe care nu le vor folosi doar pentru că preţu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°