Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalul Radu Stroe şi-a adjudecat fotoliul de deputat cu un scor zdrobitor: 70,17%

Publicat in Adevarul, duminică 17 ianuarie 2010 ·

Bucureştenii din Colegiul 1 au fost chemaţi ieri la urne pentru a stabili înlocuitorul în Parlament al lui Bogdan Olteanu (PNL), numit viceguvernator al BNR. Democrat-liberalul Honorius Prigoană (23 de ani) şi liberalul Radu Stroe (61 de ani) şi-au disputat fotoliul de deputat rămas vacant.

UPDATE 10.06: Radu Stroe merge în Parlament în locul lui Bogdan Olteanu

Rezultate finale: Radu Stroe (PNL) 70,17%, Honorius Prigoană 29,83%.

UPDATE Liberalul Radu Stroe a obţinut 68,79% din voturile exprimate la alegerile parţiale din colegiul 1 din Capitală, în timp ce contracandidatul său, Honorius Prigoană (PDL), a întrunit puţin peste o treime din voturi, potrivit numărătorii parţiale din 14 secţii de vot din totalul de 25.

Scrutinul desfăşurat în intervalul 7.00 -21.00 nu i-a scos însă din case pe cei mai mulţidintre cei aşteptaţi la urne. Din cei aproximativ 40.000 de bucureşteni înscrişi pe listele electorale, se prezentaseră până la închiderea urnelor doar 10.965 alegători, reprezentând 27,07%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Municipal (BEM).

Mai citiţi şi:

2010 începe cu o rămăşiţă electorală

Prigoană Jr. şi Radu Stroe se luptă pentru locul din Parlament lăsat liber de Bogdan Olteanu

Honoarea familiei Prigoană

Cei doi contracandidaţi pentru postul de deputat s-au prezentat la urne încă de dimineaţă. Honorius Prigoană, care a împlinit la 10 ianuarie 23 de ani, vârsta minimă pentru a putea candida, a declarat că a votat „pentru acelaşi motiv pentru care au ieşit tinerii în stradă acum 20 de ani". „Consider că a venit momentul să punem punct şi să o luăm de la capăt", a mai spus fiul deputatului Silviu Prigoană. Liberalul Radu Stroe a declarat că a votat pentru ca "politica bunului-simţ să poată învinge politica nesimţită a Guvernului incompetent Boc şi a PDL".

De altfel, candidatul PNL a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 5 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 6 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 4 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 10 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 9 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 12 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 7 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 11 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°