În vremuri totalitare, Radu Filipescu s-a simţit liber şi a acţionat ca atare. Povestea lui ar face un excelent subiect de cinema, care, dincolo de spectaculozitatea intrigii, ne-ar face cunoscuţi în străinătate altfel decât până acum.
Editura Polirom a reeditat volumul Radu Filipescu. Jogging cu Securitatea, de Herma Kennel, apărut în Germania în 1995, apoi în traducere, la Ed. Universal Dalsi, în 1998, cu o Prefaţă de Ana Blandiana. Jurnalista germană l-a cunoscut în 1990 pe Radu Filipescu şi, în urma convorbirilor cu acesta, a pus pe hârtie povestea disidenţei lui ca şi cum ar fi scris un mic roman realist, tonul acesta fiind mai potrivit decât ar părea în primă instanţă. Ceea ce s-a întâmplat cu Radu Filipescu în anii 80 îi apare cititorului comun de astăzi ca o istorie incredibilă, surpriză la care se adaugă şi regretul că o aflăm graţie condeiului unui jurnalist străin. Dacă Radu Filipescu a fost prea modest ca să vorbească despre sine după 1990, ca şi alţi disidenţi, nici partidele democratice nu au avut ideea de a se sprijini pe cei care dovediseră deja, riscându-şi viaţa, că iubesc libertatea. În faţa manipulării la care îi supunea deja FSN şi în lipsa unei valorizări inteligente din partea partidelor democratice de atunci, ne amintim că, unul câte unul, s-au retras de pe scena politică din 90 Doina Cornea, Ana Blandiana etc. Prin urmare, am plecat în 90 la drum nu doar cu secretul (şi azi inavuabil) al Revoluţiei din decembrie, dar şi cu un soi de abandon al acelora care se opuseseră regimului comunist. Din rândurile societăţii civile, în lipsa unor posturi de TV alternative, ei şiau făcut auzită vocea doar în anumite reviste şi ziare (România liberă, revista 22, Dreptatea), al căror tiraj şi difuzare erau, oricum, surclasate de acela al unor publicaţii de propagandă ale FSN, ca ziarul Azi, de exemplu.
Vingt ans aprčs
După 20 de ani