Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Braşov se confruntă în această perioadă cu o acută lipsă de personal, astfel că, pentru a face faţă solicitărilor, echipajele pleacă de la un caz la altul fără a mai trece pe la bază.
Directorul SAJ Braşov, dr. Mioara Văitiş l-a anunţat astăzi pe prefectul Ion Gonţea cu privire la faptul că instituţia pe care o conduce se confruntă cu problema lipse de personal. „Acum câţiva ani nu aveam maşini, anvelope de iarnă sau combustibili. În această perioadă nu ne lipseşte nimic din punct de vedere material, însă nu avem oameni pentru cele peste 40 de maşini pe care le avem la dispoziţie", a precizat dr. Văitiş.
Numai în ultimele luni, de la SAJ Braşov s-au pensionat 12 şoferi, iar şapte asistente au intrat în concediu pentru îngrijirea copilului. „Cum angajările sunt blocate de minister, momentan nu avem cum rezolva problema. În ultima vreme avem zilnic la dispoziţie 18-20 de echipaje la nivelul judeţului, deşi optim ar fi o cifră de circa 30 de echipaje. Au fost, însă, şi zile în care am avut doar şapte-opt echipaje. În unele zile, în funcţie de starea vremii, putem avea chiar şi 250-300 de solicitări", a spus Văitiş.
Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Braşov, dr. Alexandru Bălescu a susţinut că situaţia se va îmbunătăţii în perioada următoare, după aprobarea bugetelor de funcţionare pentru acest an a fiecărei instituţii din domeniul sănătăţii.
Pentru ultimele noutaţi din Braşov, click pe poza de mai jos