Atunci când vorbeşte despre Eminescu face să se cutremure săli întregi. În urmă cu ceva vreme, în spectacolul "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a interpretat rolul celui despre care îi place să spună că, înainte de a fi poet, este o conştiinţă. Despre minunea de a-l avea pe Eminescu, am stat de vorbă cu actorul Dan Puric...Jurnalul Naţional: Cine e pentru dumneavoastră Eminescu?

Dan Puric: Eminescu cred că face parte din minunea de a fi român. Atât. Pentru că, în mod normal, logic, n-am fi avut şansa să avem o asemenea minune. Noi trebuia să fim nişte marginali, nişte supravieţuitori ai istoriei. El este un pisc. Ce a ieşit fără o pregătire istorică. E şi jenant să te gândeşti că Eminescu s-a sincronizat la cultura europeană. Eminescu nu s-a sincronizat. Eminescu tractează la nivel universal.

Numai dacă ne gândim la faptul că noi n-am avut limba română până la el. Limba română s-a născut în splendoarea ei ca limbă literară prin Eminescu şi prin biserică. Până la el, limba română era săracă. Şi dintr-odată ea cunoaşte o explozie extraordinară, o taină. Eminescu parcă ne-a şi blestemat la intraductibilitate. Un sublim blestem. El nu poate trăi decât în spaţiul românesc. Numai pe verticală.

A fost o conştiinţă

Cât de greu sau cât de uşor v-a fost să vă întâlniţi cu Eminescu în dumneavoastră înşivă atunci când l-aţi interpretat în "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!"?

Nu mi-a fost greu deloc. Mai mult m-a încurcat regizorul. Dar textul era foarte bun şi mi-aduc aminte de-o indicaţie "regizorală" pe care mi-a dat-o fostul secretar literar de la Botoşani, dl Glăvan, Dumnezeu să-l odihnească! Eu eram stagiar la Botoşani şi mi-a zis: "Mă, Eminescu a fost şi poet". Şi eu m-am revoltat. "Cum adică a fost şi poet?" "Da, mă, că înainte de toate a fost o conştiinţă." Şi atunci mi-am dat seama ce ad