Pictorul urmăreşte în tablouri expresivitatea imaginii, a liniei. De aceea foloseşte materiale precum pânza de sac, cartonul bitumat sau smoala. Mircea Romaşcan nu a ştiut până în clasa a VIII-a că are talent la desen.
O profesoară care iubea arta îşi îndemna elevii să viziteze muzeele, să deschidă un album de pictură. Ea a fost cea care a descoperit înclinaţia băiatului de atunci şi l-a îndrumat să aleagă un liceu de profil.
Ceea ce Mircea a şi făcut. Între 1993-1997 a urmat Liceul de Artă din Suceava. Aici s-a bucurat de atenţia profesorului Ion Carp Fluerici, de data aceasta un om care i-a transmis cunoştinţele de bază în desen şi l-a ajutat în aprofundarea artei plastice.
În această perioadă, băiatul a expus frecvent la Suceava, a participat la concursuri şi la olimpiade, de unde se întorcea cel mai adesea cu premii. Nici relaţiile cu mass-media nu i-au fost străine, el fiind mereu elevul reprezentat de direcţiune să răspundă la întrebările jurnaliştilor sau să participe la emisiuni de televiziune.
A continuat studiile cu Facultatea de Arte, Secţia Pedagogia Artei şi cu un master în Artele Vizuale, amândouă la Iaşi. Din 2004 este şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, lucru explicabil prin numeroasele expoziţii personale şi colective pe care le-a avut în mai multe oraşe din ţară în ultimii ani.
Un profesor-prieten
În 2002, Mircea Romaşcan a obţinut un post de profesor titular la Şcoala generală „Ion Creangă“ din Suceava, unde predă desen şi istoria artei. Deşi este stabilit de zece ani la Iaşi şi este nevoit să facă naveta, activitatea didactică îi este pe plac, iar munca cu elevii nu i se pare grea. De altfel, crede că a reuşit să se apropie de aceştia destul de mult, întrucât este de părere că profesorul trebuie să fie nu doar o autoritate, ci şi un prieten pentru elevii săi. Lucru
