În perioada 3 decembrie 2009 - 15 ianuarie 2010, pe raza întregului judeţ au acţionat echipe de control care au încercat să prevină furturile de material lemnos, în special brazi. Aceste comisii mixte pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun au acţionat în baza Ordinului prefectului Ion Gonţea nr. 1.065/2009. „Din datele incluse în acest document rezultă că au avut loc, per total, 930 acţiuni de control, în urma cărora au fost acordate 138 amenzi, cu o valoare totală de 106.180 lei, fiind deschise şi cinci dosare penale”, a declarat subprefectul Gabor Benedek. Inspectorii au confiscat în toată această perioadă 864 brazi de Crăciun, 16.660 coroniţe, 5.110 kg cetină, 14,3 metri cubi buşteni fag, 1,5 metri cubi lemn de lucru şi 14,3 metri cubi de lemne de foc. În perioada 3 decembrie 2009 - 15 ianuarie 2010, pe raza întregului judeţ au acţionat echipe de control care au încercat să prevină furturile de material lemnos, în special brazi. Aceste comisii mixte pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun au acţionat în baza Ordinului prefectului Ion Gonţea nr. 1.065/2009. „Din datele incluse în acest document rezultă că au avut loc, per total, 930 acţiuni de control, în urma cărora au fost acordate 138 amenzi, cu o valoare totală de 106.180 lei, fiind deschise şi cinci dosare penale”, a declarat subprefectul Gabor Benedek. Inspectorii au confiscat în toată această perioadă 864 brazi de Crăciun, 16.660 coroniţe, 5.110 kg cetină, 14,3 metri cubi buşteni fag, 1,5 metri cubi lemn de lucru şi 14,3 metri cubi de lemne de foc.