Profesorul Florin Diacu, stabilit în Canada, a publicat recent o carte despre anticiparea dezastrelor prin calcule matematice, potrivit Wall Street Journal. "Mega Disasters" ("Megadezastre") tratează despre cum ar putea fi folosite ecuaţiile diferenţiale şi despre cum poate fi redusă incertitudinea din dinamicile neliniare (teoria haosului) pentru a anticipa dezastrele.
Autorul trece în revistă mai multe catastrofe şi tratează felul în care ele pot fi înţelese matematic. În domeniul matematicii cereşti, Diacu susţine dezvoltarea unor mijloace pentru devierea cursului asteroizilor care se apropie de Terra, aşa cum specialiştii ruşi par să fi reuşit. În privinţa cutremului din Oceanul Indian din 2004, care a provocat tsunami-ul cu cele mai multe victime cunoscut vreodată, profesorul român consideră că ar fi putut fi salvate mai multe vieţi dacă ar fi existat un sistem de avertizare simplu, bazat pe calcularea evoluţiei înălţimii la care urmau să ajungă valurile.
CUTREMURUL DIN HAITI
Cartea nu prezintă statistici care să fi prevestit cutremurul de la 12 ianuarie din Haiti, deoarece autorul a considerat inutil un sistem de avertizare de sute de milioane de dolari pentru o ţară în care nu s-au produs seisme puternice în ultimii 200 de ani. Potrivit autorului, cheltuielile pentru studierea plăcilor tectonice şi ingineria pe care o presupune acest lucru sunt împovărătoare. A durat 24 de ani, începând din 1970, pentru a fora 12,23 km, aceasta fiind cea mai adâncă groapă săpată Kola din nordul Rusiei. "Chiar dacă am putea merge mai în adâncime, doar forarea nu ar fi suficientă pentru a obţine imaginea completă a ceea ce se întâmplă sub picioarele noastre, ar fi mai curând ca încercarea de a evalua un os rupt cu un ac subţire şi lung", explică Florin Diacu. Chiar dacă Haiti s-ar fi mişcat înaintea producerii cutremurului, probabilitatea unui deza