Mai mulţi ploieşteni, clienţi ai benzinăriilor OMV, care au vrut să participe la promoţia „Completează-ţi colecţia de genţi Kappa!”, reclamă acum lipsa premiilor.
„În perioada 10 decembrie 2009-31 martie 2010, OMV şi PETROMV premiază fidelitatea. Vino în staţiile noastre şi participă la campania promoţională „Completează-ţi colecţia de genţi Kappa! Adună punctele bonus şi genţile de voiaj din colecţia exclusivistă Kappa pot fi ale tale la un preţ special”.
Aşa sună promoţia derulată de OMV şi Petrom V, potrivit site-ului oficial.
„Încercaţi la alte benzinării”
În realitate, cel puţin în benzinăriile OMV din Ploieşti, cartierul Albert, respectiv din Vest, în apropierea magazinului Billa, şoferii nu pot intra în posesia premiilor.
„Am fost în ambele benzinării cu talonul completat şi punctele necesare ca să iau o geantă. Răspunsul a fost acelaşi: nu avem genţi, încercaţi în alte benzinării”, susţine Ioana Mareş, unul dintre nemulţumiţi.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţin că se poate vorbi despre o publicitate înşelătoare. „În cazul în care vom primi o sesizare, vom face un control pentru a vedea dacă este vorba despre publicitate înşelătoare. Chiar dacă există condiţia în limita stocului disponibil, trebuie să vedem dacă aceste stocuri au şi existat în realitate”, a spus Corneliu Buzu, reprezentant ANPC şi fost director al OPC Prahova.
De partea cealaltă, oficialii OMV Petrom dau vina pe cererea mare de premii din partea clienţilor.
„Stocurile au fost actualizate”
Campania promoţională „Completează-ţi colecţia de genţi Kappa!” a atras un număr-record de participanţi din primele zile. În prima decadă a lunii ianuarie, în staţiile OMV din Ploieşti a existat o epuizare temporară a stocurilor la anumite produse