Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mititelu acuză: „Duru urmăreşte să facă rău cluburilor!“

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Preşedintele Universităţii Craiova continuă războiul cu directorul Direcţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, pe care îl consideră „unul dintre cele mai mari rele care se puteau întâmpla fotbalului românesc la vreme de criză“.

Adrian Mititelu a reacţionat după ce Duru a declarat că nu toate echipele din Liga I se vor regăsi în acest eşalon sezonul viitor, din cauza datoriilor mari pe care le au. Iar subiectul Universitatea este unul special, oficialul FRF acuzând şi acum faptul că oltenii au primit licenţa anul trecut eludând regulamentul.

„În 2010 nu vom mai întâlni situaţii ca în 2009 cu Universitatea. Craiova şi-a primit licenţa prin eludarea regulamentului. Practic, restanţele financiare nu au fost achitate, ci transferate altei entităţi. Pentru a acoperi această lacună, în noul regulament de licenţiere s-a trecut în mod explicit obligaţia de a se prezenta un bilanţ consolidat. Craiova trebuie să achite datoriile, de aia mă şi atacă Mititelu pe unde mă prinde“, a declarat Viorel Duru (foto) pentru prosport.

„Duru are chiar o atitudine înfricoşătoare, urmărind mereu să facă rău cluburilor. Simte o plăcere ciudată în asta! Sadică! A umilit inclusiv ideea de democraţie, după ce o comisie de cinci membri mult mai bine pregătiţi decât el a concluzionat că Universitatea poate primi licenţă, pentru ca apoi el să se opună. E şi un mare demagog, pentru că unele cluburi din Bucureşti au parte de clemenţă, iar altele, cum este Craiova, sunt tratate nedrept“, a fost răspunsul lui Adrian Mititelu.

Finanţatorul oltean susţine că Ştiinţa a primit în mod corect licenţa anul trecut şi că nici anul acesta nu va întâmpina probleme, în ciuda faptului că gruparea din Bănie trece printr-o criză financiară fără precedent.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Ziua Constanta acum 40 minute
Un român ar fi murit în Congo, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac al forțelor rebele. Românii erau angajați de contractori să participe la forțele de pază ale Republicii Democratice Congo și au fost vizați de un atac efectuat de forțe

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 34 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 49 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum o ora
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°