Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Higuita se retrage. Are 43 de ani

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 21 ianuarie 2010 ·

Vi-l mai amintiţi pe Rene Higuita? Excentricul portar columbian care încînta prin parade şi amuza prin ieşirile dese, uneori hilare, în afara careului, ba chiar şi la cornere, momente suficiente să-i atragă porecle ca "Nebunul" şi "Regele Scorpion"?

Apărut în prim-plan la Mondialul din 1990, sud-americanul a trecut de atunci prin răpiri, încarcerări, divorţ, participări la reality-show-uri, dar nici una dintre "piedici" nu l-a făcut să renunţe la fotbal. Vîrsta, însă, îl obligă: ajuns la 43 de ani, Higuita a anunţat oficial că se retrage. Pînă recent la Deportivo Pereira, echipă din prima ligă a Columbiei, el a spus: "Mi s-a rupt sufletul cînd a trebuit să iau această decizie, dar anii nu mă iartă".

Meciul de adio este deja organizat, pe 24 ianuarie, cînd Rene şi foşti colegi de-ai săi de la "naţională" se vor confrunta cu Atletico Nacional, formaţie unde a jucat între 1986-1992 şi 1994-1997. Fiul lui cu actuala soţie (cei doi au şi o fată), Cristian Andres, evoluează la Deportivo Cali şi în reprezentativa Under 15. Din prima căsătorie mai are o fată.

Vi-l mai amintiţi pe Rene Higuita? Excentricul portar columbian care încînta prin parade şi amuza prin ieşirile dese, uneori hilare, în afara careului, ba chiar şi la cornere, momente suficiente să-i atragă porecle ca "Nebunul" şi "Regele Scorpion"?

Apărut în prim-plan la Mondialul din 1990, sud-americanul a trecut de atunci prin răpiri, încarcerări, divorţ, participări la reality-show-uri, dar nici una dintre "piedici" nu l-a făcut să renunţe la fotbal. Vîrsta, însă, îl obligă: ajuns la 43 de ani, Higuita a anunţat oficial că se retrage. Pînă recent la Deportivo Pereira, echipă din prima ligă a Columbiei, el a spus: "Mi s-a rupt sufletul cînd a trebuit să iau această decizie, dar anii nu mă iartă".

Meciul de adio este deja organizat, pe 24 ianuarie, cînd Rene şi foşti coleg

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 22 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 23 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 34 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 21 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°