Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Mihăiţă Calimente, cercetat de ANI pentru fals în declaraţiile de avere

Publicat in Adevarul, joi 21 ianuarie 2010 ·

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut, astăzi, procurorilor instanţei supreme să-l cerceteze pe deputatul liberal Mihăiţă Calimente pentru un posibil fals în declaraţiile de avere, acesta declarând mai mulţi bani decât are în realitate şi omiţând să scrie că a vândut o maşină.

Citiţi şi:

Escrocii au lucrat pentru deputatul Boldea

Victima unei escrocherii imobiliare a fost bătută până şi-a pierdut memoria şi a ajuns la azil

Deputatul Mihail Boldea este suspectat de implicare într-un tun imobiliar

Agenţia s-a sesizat din oficiu în urma unui articol publicat în data de 11 martie 2009 de "Academia Caţavencu", potrivit căruia Calimente nu ar fi respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

În urma verificărilor a rezultat că datele înscrise în declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2008, depusă de parlamentar în data de 12 iunie 2009, sunt incomplete şi inexacte.

Potrivit ANI, Calimente nu ar fi menţionat un autoturism Renault, înstrăinat în 28 ianuarie 2009, iar datele privind depozitele bancare fac referire la sume mai mari decât cele deţinute în realitate sau ar fi menţionate chiar depozite bancare inexistente.

În declaratia de avere completată pentru anul 2008, deputatul menţionează un depozit bancar în valoare de 35.000 de lei, în realitate acesta fiind de 40,49 lei, iar un alt depozit bancar, cu 25.000 de euro, nu ar exista. Totodată, Calimente a avut deschis un cont cu 122.249,4, fără a preciza moneda. Acest cont ar reprezenta recuperarea unui debit de la o persoană fizică şi conţinea, la data de 31 decembrie 2008, 1985,93 lei.

Agenţia precizează că Mihăiţă Calimente a fost informat despre declanşarea procedurii de verificare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°