Trupul neînsufleţit al actorului constănţean Vasile Cojocaru a fost depus astăzi la Catedrală şi doar mâine, pentru câteva ore, va poposi pe scena Operei. Deşi a slujit scena locală peste 30 de ani, cortegiul funerar nu a fost primit în teatru din cauza faptului că scena este ocupată cu repetiţii şi spectacole.
Doar câteva persoane, familia şi prieteni apropiaţi au depus astăzi la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Vasile Cojocaru. Un grup foarte restrâns de persoane, deşi artistul probabil că merita o atenţie mult mai mare. Îndurerată, soţia actorului se sprijinea de câţiva actori şi buni prieteni ai lui Ică.
Preoţii de la Catedrală ne-au declarat că este singurul actor depus în biserică, deşi ar fi fost normal ca o astfel de personalitate să beneficize de un spaţiu în teatrul în care a slujit trei decenii. Soţia actorului a insistat ca măcar pentru câteva ore sicriul să fie adus şi pe scena teatrului, fostul sediu al Teatrului „Ovidius“, al cărui director a şi fost, actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Din păcate, a găsit înţelegere doar pentru ziua de vineri.
Contactată telefonic, directorul TNOBOD Constanţa, Daniela Vlădescu, ne-a declarat că sicriul actorului va fi adus la teatru vineri, între orele 10 şi 18. „Avem spectacole şi repetiţii programate, sala este ocupată în restul timpului“, ne-a declarat Vlădescu. Astfel, vineri, de la ora 18, sicriul va fi readus în Catedrală, unde va fi ţinut până sâmbătă, la ora 13, când este programată înmormântarea.
40 de minute de resuscitare fără reuşită
Actorul Radu Niculescu, un apropiat prieten al lui Vasile Cojocaru, cu care se retrăsese la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“, a fost la capătul actorului în ultimele lui clipe.
„Ică a plecat spre Casa de Cultură miercuri dimineaţă şi pe drum probabil