Mircea Cărtărescu: „Cu câteva saptămâni în urmă, în plină campanie electorală, Cristian Tudor Popescu îmi reamintea - şi-i mulţumesc pentru asta - că scrisesem cândva de bine despre Mircea Geoană şi mă acuza, în consecinţă, de inconsecvenţă”. Sursa: Mediafax
E adevărat, a fost un moment, cam pe vremea în care Ion Iliescu îi lipise pe spinare bileţelul cu „prostănacul”, când mi-am legat de Geoană speranţele de reformare a PSD-ului, de scoatere a lui de sub sinistra umbră a celui mai sus pomenit.
Scriam atunci, chiar în titlul articolului, „Sprijiniţi-l pe Mircea Geoană”. Nu regret niciun moment acel text, tot ce regret e că promisiunea de primenire a celui mai venal partid din România, de douăzeci de ani încoace, nu s-a realizat.
Imediat după apariţia acelui articol s-a întâmplat să-mi lansez, la Librăria Humanitas de la Kretzulescu, volumul „Baroane”. Ploua cu găleata. Practic, nu se vedea, în rafalele de ploaie, celălalt trotuar de pe Calea Victoriei. Pe când Gabriel Liiceanu tocmai vorbea, am văzut o siluetă murată care intra, luptându-se cu o umbrelă, pe uşa de sticlă a librăriei. Era Mircea Geoană.
Niciodată înainte, niciodată după, n-a asistat vreun politician la o lansare de-a mea. Numi venea să-mi cred ochilor. Geoană a stat cuminte în public până ce povestea s-a sfârşit, apoi a stat la coadă să-i scriu un autograf pe o carte. Domnul Liiceanu a făcut nişte remarci tăioase atunci, dar eu, mărturisesc, am fost impresionat.
Iar vara trecută, pe când lâncezeam în holul unui hotel de la mare, m-am trezit iarăşi cu un telefon de la Mircea Geoană, care mă consola pentru tonul amar al unui articol abia publicat.
Stimate cititor, eu sunt un om foarte modest, un om oarecare. Imaginează-ţi că dumneata ai fi sunat, chiar acum, de Hrebenciuc, de Boc sau de Becali, adică de personaje care pentru n