Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiaj cu Michael Jackson, în Neverland

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

În lumina reflectoarelor de pe Arena O2, Michael Jackson urma să-şi ia rămas bun de la fani. Spectacolul de adio îl dau, acum, pe aceeaşi scenă din Londra, obiectele cu care a scris istorie.

Ultima oară când am trecut pragul unei expoziţii organizate la celebra Arenă O2 din North Greenwich, Londra, ardeam de nerăbdare precum un arheolog în faţa unui nou sit, înainte să-i exploreze comorile. Pe lângă mândria nedisimulată de a avea un bilet la evenimentul cultural râvnit de toată Europa, chipurile celor din jur trădau aceeaşi uimire de a sta în faţa unui tezaur vechi de 3.500 de ani. Expoziţia, care a ţinut prima pagină a ziarelor la jumătatea lui 2008, se numea „Regele Tutankamon şi Epoca de Aur a Faraonilor", iar imaginea diademei aurite a regelui egiptean şi a obiectelor care l-au însoţit dincolo de moarte ar fi lăsat pe oricine fără cuvinte.

Cine ar fi bănuit că, doar un an mai târziu, „tezaurul" unui altfel de Rege avea să poposească pe holurile largi ale „O2 Bubble", spaţiul expoziţional al arenei O2? De această dată, ochii vizitatorilor ce scrutau, unul câte unul, obiectele expuse, trădau mai mult decât simplul entuziasm de a privi de aproape mănuşile încrustate cu pietre sau coroana regală a lui Michael Jackson. Trădau emoţie, multă emoţie!

Din cei­­ 750.000 de fani care-şi cumpăraseră bilete pentru seria de zece concerte „This Is It" de la Arena O2, cea mai mare parte a venit la „Michael Jackson: The Official Exhibition" ca să asculte, în locul muzicii lui Michael, o poveste tăcută, „șoptită" de obiectele care i-au aparţinut. Pe fundalul melodiilor care l-au consacrat pe Regele Muzicii Pop, vizitatorii pot admira ţinutele sale de scenă - jachete, pălării, pantofi, mănuşi - minunându-se în faţa pieselor de mobilier şi a obiectelor printre care a trăit artistul.

La capătul unui covor roşu, tronează cu litere strălucitoare „Neverland", bla

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 45 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 4 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 45 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°