Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi copii au fost învăţaţi de părinţi să cerşească în intersecţiile oraşului

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Zeci de micuţi sunt ţinuţi în stradă pentru bani sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor. Doi minori din Reşiţa stau zilnic în stradă la cerşit. Părinţii copiilor abuzaţi spun, cu nonşalanţă, că odraslele stau la mila publică din plăcere.

Ritta Szekely şi Andrei Ştefan Balaj, primul elev în clasa a şasea şi al doilea în clasa întâi, pot fi întâlniţi mai des la cerşit, decât la şcoală. Situaţia lor este cunoscută de toate instituţiile statului. „De multe ori, am adus-o eu la şcoală, ca să-i pot încheia situaţia şcolară”, a spus Carmen Ciortuz-Milling, coordonator al şcolii Waldorf din Reşiţa.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin (DGASPC) nu face mare lucru pentru aceşti minori. „S-a încercat instituirea unei măsuri de protecţie specială pe cale de ordonanţă prezidenţială, la Tribunalul Caraş-Severin, însă instanţa a respins solicitarea făcută de noi”, a explicat Virgil Popa, director executiv adjunct al DGASPC.

Părinţii neagă că şi-ar obliga odraslele să meargă la cerşit, iar când sunt prinşi în fapt spun că minorii o fac de plăcere.

Loc rezervat la biserică

Situaţia nu este mai roz nici la Hunedoara, unde familii întregi care locuiesc într-un bloc social îşi rezervă, în fiecare duminică, un loc în faţa bisericilor din localitate pentru a-i aştepta pe enoriaşii miloşi. „Minorii sunt cei mai productivi”, spune Florin Pârâială, capul unei familii numeroase de cerşetori.

Are butaforie specială

Bărbatul şi-a achiziţionat un scaun cu rotile cu care este adus săptămânal, de cinci-şase dintre copiii săi cu vârste de 10 – 15 ani, până în faţa unui loc de cult din centrul municipiului. Şcoala nu mai este o prioritate pentru minorii siliţi să ceară ajutorul trecătorilor. În Deva, aproape 100 de minori se află pe listele Poliţiei Comunitare, ca practicanţi ai cerşetoriei. „Sunt luaţi frecve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°