Ce dracu, mă, asta mai e ştire: „Numai în a doua jumătate a lui 2009, Concivia a câstigat contracte publice în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro". Adică, pe bune acum, mai suprinde pe cineva faptul că firma condusă din umbră de preşedintele CJ Ghe. Bunea Stancu are aşa succes la licitaţii?
Faptul că dl. Bunea Stancu a reuşit să pună deoparte încă 1 milion (de euro, de lei, de dolari sau de borcane de zacuscă) ar trebui să aibă acelaşi efect asupra cititorilor de ziare precum vestea că a nins la Babele, la cota 2.200. Am alte priorităţi în viaţă decât să scanez portofelele altora, chit că aceştia se îmbogăţesc din bani publici. Să le fie de bine, să fure până când s-or trezi bătuţi pe umăr de gardian, pentru că au întârziat la apelul de dimineaţă.
Aştept însă cu interes ziua în care ziarele din Brăila vor găzdui pe prima pagină titluri de genul „Stancu, prins fără bilet în autobuz" sau „Stancu, pe lista datornicilor la întreţinere". Abia atunci aş considera asta o ştire de presă, care merită întoarsă pe toată părţile, pentru că una este să reuşeşti să strângi averi într-o viaţă de om şi alta e să ajungi lipit pământului după ce ai avut ani de zile bugetul Brăilei pe mână. Ce dracu, mă, asta mai e ştire: „Numai în a doua jumătate a lui 2009, Concivia a câstigat contracte publice în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro". Adică, pe bune acum, mai suprinde pe cineva faptul că firma condusă din umbră de preşedintele CJ Ghe. Bunea Stancu are aşa succes la licitaţii?
Faptul că dl. Bunea Stancu a reuşit să pună deoparte încă 1 milion (de euro, de lei, de dolari sau de borcane de zacuscă) ar trebui să aibă acelaşi efect asupra cititorilor de ziare precum vestea că a nins la Babele, la cota 2.200. Am alte priorităţi în viaţă decât să scanez portofelele altora, chit că aceştia se îmbogăţesc din bani publici. Să le fie de bine, să fur