Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou examen pentru rulmentiste

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

Cu runda a XI-a a campionatului, prima ligă a handbalul feminin a intrat în linie dreaptă. Au mai rămas trei etape până la finalul turului. Este o rundă cu partide în care formaţiile din prima parte a campionatului a clasamentului sunt favorite în faţa formaţiilor din subsol. Zalăul lui Gheorghe Tadici nu se poate împiedica în compania formaţiei din Deva, grupare care în precedenta etapă a pierdut prin nepre-zentare datorită lipsei ambulanţei de la sală. Oltchim va face scor în sala de lângă podul Grant cu Rapidul, iar Reşiţa e favorită în faţa formaţiei din Bacău. Meciul vecinelor, dintre Oţelul şi Dunărea, nu are o favorită clară. Se pare că în acest moment brăilencele sunt superioare. Romanul are avantajul locului 5 în faţa formaţiei din Buzău, care înoată în ape tulburi şi iuţi în zona inferioară a clasamentului.

Tomis Constanţa -

Rulmentul Braşov

De cinci ani Tomis nu a mai reuşit vreo victorie în faţa Rulmentului, fie că au jucat în campionat, fie în Challenge-Cup. Dorinţa echipei de la Mare este de a reuşi o victorie după atâta amar de vreme. Dacă o luăm după cele două loturi, favorite sunt gazdele, pentru că au o formaţie omogenă cu experienţă faţă de noua grupare care se formează sub Tâmpa. Braşovencele se vor ”bate” cu siguranţă pentru a arăta o creştere de valoare faţă de meciul cu Oţelul.

La conferinţa de presă săptămânală Mariana Târcă a prezentat noile achiziţii, patru jucătoare experimentate care însă nu vor putea fi folosite în acest meci. Coach-ul braşovean a declarat: „Nu mergem la Constanţa să emitem pretenţii. Ne vom juca totuşi şansa şi vom face tot cea ce putem. Eu am speranţa ca relaţiile de joc să fie ceva mai bune pentru că avem deja mai multe antrenamente”.

Rulmentistele vor folosi aceiaşi formaţie ca în meciul cu Oţelul: Dana Vălean, Magda Neagoe, Raluca Borodi - Roxana Cherescu, Sorina Geapana, Bianca

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 24 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 31 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 30 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°