Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul economisit, mai profitabil decât euro

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

Depozitele în euro sunt recomandate doar celor care vor să facă o achiziţie „mare”, al cărei preţ este exprimat în această monedă. Sursa: VLAD STĂNESCU

În condiţiile în care euro va rămâne stabil pe toată perioada acestui an, undeva între valorile de 4,1 şi 4,15 lei, depozitele la termen în moneda naţională sunt cea mai bună şi simplă metodă de economisire, pe o perioadă scurtă de timp. Deşi sunt în continuă scădere, bonificaţiile la depozite sunt încă destul de atrăgătoare, mai ales dacă se fac în moneda naţională.

Spre exemplu, în prezent, cea mai bună ofertă de pe piaţă este de 10,80%/pe an, pentru depozitele la 3 şi 6 luni. Conform calculatoarelor portalului financiar Conso.ro, dacă se economisesc 4.100 de lei (echivalentul sumei de 1.000 de euro) pe o perioadă de 3 luni, clientul depozitului va câştiga puţin peste 110 lei. Am calculat suma economisită şi la o dobândă medie de 9%. În acest caz, profitul se cifrează la 92 de lei.

Dacă o persoană se hotărăşte să pună la „ciorapul bancar” aceeaşi sumă pe o durată de 6 luni va câştiga 221 de lei, asta la cea mai bună ofertă. În schimb, la dobânda „medie” de 9,25% pe an, în cele 6 luni, clientul s-ar putea alege cu aproape 190 de lei.

În euro, ceva mai puţini bani

În cazul în care o persoană preferă moneda europeană pentru economisire, profitul nu este unul atât de atrăgător. La un depozit în euro, câştigul va fi sub jumătate faţă de cel pentru lei. Cea mai bună ofertă de pe piaţă la economiile în euro, potrivit Conso.ro, este de 4% pentru depozitul la 3 luni.

Dacă am calcula bonificaţia, pe această perioadă ne-ar ieşi 10 euro câştig, adică echivalentul a 41 de lei, de 2,5 ori mai mic decât în cazul economisirii în lei. La o medie a dobânzilor de pe piaţă, de 3,25%, profitul nu va fi decât de aproximativ 33 de lei. Un scenariu apropiat se r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 34 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 40 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 46 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 46 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 55 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°