Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perioada de probă ţine sute de suceveni fără serviciu

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Inspectorii de muncă au descoperit anul trecut de două ori mai mulţi suceveni care munceau fără acte, faţă de 2008.

Tot mai mulţi angajatori suceveni folosesc „perioada de probă“ drept pretext pentru a eluda plata taxelor şi impozitelor către stat. „Artificiul“ reprezintă o încălcare a legii, spun specialiştii în dreptul muncii, deoarece „testarea performanţelor profesionale“ ale angajatului poate fi invocată doar dacă e stipulată în contractul individual de muncă, şi nu în afara acestuia.

Pe de altă parte, angajaţii nu au nicio garanţie că-şi vor încasa drepturile salariale pentru perioada în care au muncit, în condiţiile în care nu au acte legale. „Am lucrat şi eu un timp la o firmă de distribuţie şi patronul mi-a spus că în prima lună e probă şi apoi vedem de contract, dar nu am mai apucat a doua lună că mi-a spus că nu se poate şi nici bani nu mi-a dat pentru perioada aceea“, a declarat Ovidiu Ungureanu, şofer.

Inspectoratul de Muncă a înteţit controalele

Numărul sucevenilor care lucrează „la negru“ a crescut în ultimele luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008. Angajaţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava (ITM) au descoperit la ultimele controale 125 de angajatori care foloseau munca la negru. Inspectorii au găsit 156 de persoane care lucrau fără acte legale, dintre care 32 în municipiul Suceava.

„În 2009 fenomenul a luat amploare. Conform statisticilor, cel mai des lucrează fără acte muncitorii din construcţii, comerţ şi exploatare forestieră“, a declarat Gabriel Harja, director coordonator al ITM.

Amenzi drastice pentru munca la negru

Conform specialiştilor, angajatorii care nu le fac acte muncitorilor au un avantaj financiar imediat, care se poate dovedi derizoriu pe termen lung atât pentru patroni, cât şi pentru angajaţi. Sustragerea de la plata impozitelor şi a cont

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 29 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°