DUREROS. Meteorologul Ioan Gruia şi soţia sa Adriana, pierduţi pe Muntele Ţarcu înainte de Crăciun, nu au şanse să fie găsiţi decât la primăvară.
Moleşeală. Picioarele nu vor să te asculte. Urcuşul nu se mai termină. Unde e greşeala? În singurătatea furioasă a naturii, numai ochii albaştri ai mogâldeţei de alături te mai fac să speri. Ţi-ai dori doar să nu îi ţină ascunşi sub pleoape atât de mult timp.
Povestea adevărată a unui meteorolog de 33 de ani şi a copilei care îi era soţie de un an doare. Au plecat pe un drum la capătul căruia trebuiau să găsească tihna Sărbătorilor de Iarnă petrecute împreună.
Undeva, aproape de vârful Muntelui Ţarcu, drumul lor s-a curmat. S-a întâmplat pe 19 decembrie, într-o noapte venită prea curând şi care nu a mai plecat.
Ultima zi acasă
Cu voce stinsă, părinţii fetei povestesc ce îşi amintesc din ziua de 18 decembrie. În casa mică a familiei Gruia din satul Borlova era agitaţie. Adriana nu avea stare şi mai îngrămădea încă nişte haine în bagaj. Socrul i-a spus să se mai gândească. Îi era dragă fătuca de 20 de ani, venită tocmai din Maramureş în Caraş-Severin, ca să-l facă fericit pe singurul lui băiat.
Afară era o zăpadă de-ţi era teamă că o să-ţi pierzi şi gândurile în ea, dar Adriana era hotărâtă: nimic nu o putea împiedica să meargă pe munte, cu Ioan, la staţia meteo la care lucra de cinci ani. Mai erau şase zile până în Ajunul Crăciunului.
Ultimii doi ani au legat-o de locul ăsta: prima vizită la o mătuşă din sat, unde l-a întâlnit pe Ioan întâia oară, flacăra care i-a aprins obrajii şi inima, nunta ca un vis. Au mai fost şi anul trecut pe munte şi nu au păţit nimic.
A alungat gândul rău şi a fugit la casa mamei şi a tatălui ei vitreg - care se mutaseră şi ei în Borlova înaintea căsătoriei copiilor - să le dea vestea.
