Cu toate eforturile facute de medicii timisoreni in directia schimbarii mentalitatilor legate de donarea de organe, in cazul pacientilor intrati in moarte cerebrala, cazurile in care familia celui decedat este de acord cu aceasta procedura raman extrem de rare. Un semn ca incepand cu 2010 am putea asista la o crestere a numarului de salvatori de vieti post-mortem ar putea fi faptul ca deja la Spitalul Judetean s-a realizat prima prelevare de organe pe anul acesta, de la o femeie intrata in moarte cerebrala. Donatoare de organe, la 54 de ani
Dupa ce o femeie de 54 de ani, din Timis, internata la Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean Timisoara, a intrat in moarte cerebrala, familia si-a dat acordul in ceea ce priveste prelevarea de organe.
Ca atare, la Timisoara au sosit echipe de medici specializate pe transplant, venite sa preia organele prelevate de la femeia intrata in moarte cerebrala. Rinichii au fost dusi la Cluj, iar ficatul si corneea, la Bucuresti. Un transplant renal nu a fost posibil la Timisoara, pentru ca nu s-au gasit, pe lista de asteptare, pacienti care sa fie compatibili cu femeia donatoare. Mentalitati neschimbate
Anul trecut, din cauza lipsei donatorilor au putut fi efectuate la Timisoara doar trei proceduri de prelevare de organe. Mentalitatile apartinatorilor persoanelor intrate in moarte cerebrala sunt, din pacate, cam aceleasi – majoritatea refuza prelevarea de organe. Din acest punct de vedere, medicii timisoreni au incercat sa se implice, organizand inca de acum patru ani o campanie numita "Pro Transplant", al carei scop era cresterea numarului celor care isi dau consimtamantul pentru prelevarea de organe, in caz de moarte cerebrala. Campania nu a avut insa succesul scontat, cu toate ca initiatorii ei au incercat sa fie exemple pozitive, dandu-si ei insisi consimtamantul pentru prelevare de organe, in caz de moart