Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Nicolae Busuioc a adunat scriitorii ieşeni în dicţionar

Publicat in Adevarul, marți 26 ianuarie 2010 ·

Are o colecţie personală de 6.000 de cărţi, iar în urmă cu 13 ani Nicolae Busuioc a publicat un volum despre autorii Iaşiului contemporan.

Lui Nicolae Busuioc i-a plăcut lectura din copilărie. A devorat cărţile, iar pe măsură ce a intrat mai profund în universul lor a ajuns să fie şi mai pretenţios, să le selecteze. „La vreo 12 ani visam să ajung marele explorator al lumii, îi citisem deja pe Racoviţă, Nansen, Cook şi Amundsen“, îşi aminteşte scriitorul.

Profesor de gimnaziu la ţară

Dar cititul nu era totul. El era însoţit de caiete întregi în care copilul de atunci îşi nota fiecare titlu şi autor parcurs, făcea clasamente alfabetice, pe naţiuni, pe genuri literare, semne clare ale pasiunii pentru bibliografie, care avea să se transforme mai târziu în cea mai durabilă dintre profesiile încercate de Nicolae Busuioc.

A urmat liceul la Vaslui, ani de care-şi aminteşte ca de un timp încărcat de ideologia comunistă şi de lipsurile materiale. A avut însă şi norocul întâlnirii cu doi profesori- model (de română şi de biologie), care i-au influenţat destinul.După terminarea studiilor universitare, de Biologie-Geografie, Nicolae Busuioc s-a trezit profesor la ţară, la o şcoală gimnazială.

A lăsat biologia pentru a intra în presă, zece ani fiind jurnalist la „Flacăra Iaşului“ şi „Vremea nouă“ din Vaslui. Astfel, şi-a făcut intrarea şi în cultură. Scriitorul a publicat până acum peste 150 de articole de specialitate (biblioteconomie şi biologie), peste 300 de articole în ziare şi reviste din ţară.

A fost bibliotecar aproape trei decenii

Debutul literar şi l-a făcut cu volumul de interviuri „Oglinzile cetăţii“, în 1993. De atunci, au mai urmat în jur de 15 cărţi personale. Dar cea mai importantă întreprindere şi singura în spaţiul cultural în care activează este fără îndoială lucrarea „Scriitori şi pub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 48 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°