Am spus că vreau să stau să mă lămuresc ce se întâmplă în PSD. şi am avut dreptate, pentru că ce era valabil în weekend, a devenit istorie luni. Înţeleg că Năstase nu mai candidează, că Diaconescu e susţinut de Vanghelie şi Hrebenciuc (care ne-a anunţat, cinic, că el este tot timpul în tabăra câştigătoare), iar de soarta lui Geoană nu se mai interesează nimeni. Un Geoană, din ce în ce mai patetic, aşa cum am citit şi în transcrierea de la emisiunea de la A3. Un preşedinte de partid care nu reuşeşte să ascundă perspectiva eşecului, ce-l aşteaptă după colţ. Citez din Geoană:
"Au existat voci care au spus să păstrăm mandatul meu pînă când expiră mandatul de patru ani. Astăzi, prin ceea ce am sugerat, eu mi-am pus centura în ring. Erau şi alte variante de joc politic. Prima ar fi fost depunerea mandatului, dar era puţin contradictoriu cu ceea ce am spus, şi anume frauda masivă. Prima tentaţia a fost ca în seara în care s-a anunţat altceva, să renunţ. Nu e ochestiune de lipsă de onestitate din partea mea. Apoi aveam o formulă mult mai simplă de a scăpa de acest tir, aceea de a da vina pe organizaţiile care au pierdut. Dar am considerat că e nefiresc şi nebărbătesc ca înainte să avem o disucţie serioasă cu toate organizaţiile să arunc vina. (...) Unii care au stat pe margine şi ne-au boicotat în campanie şi au fost în mod clar în altă barcă, vin acum şi dau sfaturi."
* Dl. Dragnea poate să îşi continue funcţia de secretar general, pentru că e un lider puternic, e un coleg experimentat. Nu ştiu cine ar trebui să fie preşedintelele consiliului Naţional fiindcă nu sunt în faza de a împărţi funcţii. Eu încerc să îi conving pe colegii mei să încercăm că impunem cea mai bună chipă pe care o poate da partidul, cu Ponta, Diaconescu, cu liderii importanţi de organizaţii cum ar fi Nica de la Galaţi, Toma de la Olt, cei de la Argeş, Mehedinţi, Dolj, Vâ