„Nimic nu se compară cu o nostalgie straşnică!“, strigă, pe la jumătatea spectacolului, o cehoviană, cetăţeană rătăcită prin Republica S. România de azi. Replica rezumă cele două mari teme ale spectacolului Supermarket, montat de Theo Herghelegiu cu trupa Teatrului Inexistent@Co.

Cele două paliere, care se contrapun, dar se şi oglindesc, în chiu-vaiul zilelor care se succed într-o identitate exasperantă, compun, culmea, un musical. Ce-i reuşeşte lui Theo Herghelegiu, şi de data asta, este să amestece două esenţe, dacă nu total opuse, atunci măcar diferite, şi să scuipe, prin acest creuzet al cărui manual de fabricaţie şi utilizare este într-un sertar la ea acasă, o esenţă care nu are nimic de-a face cu ingredientele iniţiale. În cazul de faţă, se ia un libret (versificat în cea mai simplă rimă cu putinţă, cea de felul „masă-coasă“) şi se rupe tematic în două. Într-o parte, la grămadă, fiindcă aşa ne vin, temele grase ale dramaturgiei lui Cehov, iubirea, nostalgia, singurătatea, războiul cu tine, boala, beţia. În aceeaşi oală se pune consumismul contemporan deja compulsiv. Alienarea şi ridicolul pe care le trage scrâşnit după sine (nici n-ai zice că aici te aduce!).

Exasperarea că recunoşti în tine tot ceea ce deteşti la alţii. Nebunia că n-o recunoşti. Theo Herghelegiu ştie să facă din poigné astfel de situaţii, pe care noi între noi le chemăm zilnic pe numele lor în limbaj de metrou, cu o naturaleţe care nu are nimic de-a face cu eventuala măiestrie pe care ţi-o dă şcoala. Este a doua oară când am senzaţia, la un spectacol semnat T.H., că astfel de scene nu se pot face. Că ele există de mult în autorul forţat să le dea afară exact aşa cum sunt conţinute, altfel, el moare sufocat. Şi nu ştiu dacă asta e, neapărat, o calitate. La nivel de elite de ecran sau de copii care au învăţat tot la şcoala acestora, a celor care vin la teatru să vadă Stanislavski