Prima data cand am auzit termenul de ”lege a compensatiei” a fost prin clasa a sasea, la orele de chimie si fizica. Ambele profesoare aveau darul de a folosi expresia ca mijlocitor pentru ceva, nu ca pe o lege efectiva. Daca la chimie era vorba de mase de reactivi, la fizica era vorba despre inertie. Oricum ar fi , in ambele cazuri, ”compensatia” era de fapt rezultatul unor interactiuni cunoscute si masurabile. Desigur ca termenul aparuse si in alte contexte, anterior respectivelor ore, dar atunci a fost prima data cand am auzit expresia venind de la cineva avizat. Misticismul modern, superstitiile si orientarile maniheiste au transformat insa ”legea compensatiei” intr-un dat. Ti s-a intamplat ceva rau ? Nu-i nimic, dupa niste legi nescrise ti se va intampla si ceva bun. Ai intalnit un nefericit nevazator ? Nu-i nimic, sigur are un extra simt si un auz super dezvoltat. Singurul dezavantaj in aplicarea teoriei asteia in relatiile interumane este ca nu functioneaza. Sunt oameni care datorita complexelor si nefastelor conditii sociale sufera o viata. Nevazatorii au in prima faza probleme si cu auzul, simturile fiind interconectate. Lista poate continua. Desigur, vor striga dintr-un colt credinciosii de orice confesiune, lucrurile rele se intampla dar…vei fi rasplatit in viata de dincolo ! Pai e clar, nu ? Legea compensatiei nu functioneaza asa ca mai adaugam o dimensiune imaginara pentru a ne amagi cu ea in continuare. Tot la persoanele din categoria amintita am vazut uneori un comportament orientat spre compensatie si fixat pe ”Judecata de Apoi”. Obsedati de ideea unei ”liste” ulterioare de fapte bune si rele, multi dintre ei ajung sa trateze lucrurile pe sistemul : ”azi l-am injurat pe X dar nu are importanta pentru ca am miluit un cersetor”. E mai greu sa accepti ca daca ranesti in vreun fel pe cineva esti responsabil in primul rand fata de persoana respectiva