Poate că ne-am dezobişnuit în ultimii ani cu temperaturile foarte joase. În plus, încălzirea globală nu a influenţat în bine relaţiile interumane sau cadrul social general în care se desfăşoară diverse activităţi în România. De la politică la fotbal, trecând negreşit prin traficul auto sau viaţa de la bloc, suntem marcaţi de nepăsare, răceală, nervozitate şi, pe alocuri, chiar violenţă.
E drept, am devenit, cu timpul, excelenţi teoreticieni ai implicării, ai "corectitudinii politice", ai decenţei, dezbaterii şi toleranţei, dar drumul până la acţiune, până la un gest de ajutor pentru oamenii străzii de la noi sau pentru cei rămaşi pe străzi în Haiti a rămas la fel de lung.
A fost o vreme când puterea şi opoziţia sărbătoreau în locuri diferite Ziua Naţională, ca şi când am fi avut de-a face cu două Românii, imposibil de împărtăşit, imposibil de pus laolaltă, imposibil de urnit. Zilele trecute am serbat 24 ianuarie la Iaşi cu două hore ale unirii, în aşa fel încât să se unească de unii singuri şi primul, şi al doilea om în stat. Evident, a fost un prilej unde toată lumea a vorbit doct despre felul în care nu ştim să fim uniţi şi despre cei care ar putea ataca unitatea statului român.
Dar bărbaţii de stat prezenţi nu au găsit secunda necesară ca să-şi strângă mâinile. Aşa cum actualul preşedinte nu a găsit-o nici la 1 Decembrie, când a întors spatele, grăbit, foştilor şefi de stat.
Adevăratul frig vine din noi. Deşi participăm, de nevoie, la sărbători cu iz istoric, avem impresia că, de fapt, lumea a început o dată cu noi, soluţiile adevărate ne aparţin în întregime, iar cei din jur creează doar probleme şi nu fac decât să încurce. De aici inutilitatea oricărei colaborări şi a oricărui respect real.
Aşa asistăm la naşterea unei adevărate demagogii de atitudine pe care o practică şi politicieni, şi formatori de opinie car
