Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Sistemele de încălzire, cauze a două incendii

Publicat in Adevarul, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Neatenţia de care dau dovadă sucevenii după ce aprind focul în sobe i-a pus la mare încercare pe pompieri. Într-o singură zi aceştia au intervenit la două incendii cauzate de sistemele de încălzire care fie nu au fost curăţate, fie nu au fost supravegheate.

Primul incendiu a avut loc ieri dimineaţă, la ora 9.18, când pompierii au intervenit la locuinţa lui Ilie Ş, din Bălineşti, comuna Grămeşti.

Ajunşi cu două autospeciale la faţa locului aceştia au descoperit că focul cuprinsese acoperişul adăpostului de animale, ce era construit din lemn, existând pericolul ca focul să se propage şi la casa de locuit şi anexe.

Din fericire, după o oră de luptă cu focul aceştia au salvat casa de locuit şi anexele în valoare de aproximativ 40.000 lei.

În incendiu au ars patru tone de furaj precum şi aceporişul pe o suprafaţă de 30 mp., pagubele fiind de 6.000 de lei.

În urma cercetărilor pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, prin efect termic, din cauza sistemului de încălzit amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

La nici o oră de la anunţarea primului incendiu, pompierii din Fălticeni şi Baia au intervenit din nou, la ora 10.27, în localitatea Bogata, la locuinţa lui Gheorghe S.,

Sosiţi la faţa locului au descoperit că ardea acoeprişul bucătăriei.

După o oră de luptă cu focul aceştia au stins incendiul ce a distrus acoperişul bucătăriei de vară, pe o suprafaţă de 20 mp şi circa 1.000 kg furaje, pagubele fiind de 2.000 de lei.

Pompierii au salvat un cal, locuinţa şi adăpostul de animale în valoare de aproximativ 25.000 lei.

Aceştia au stabilit că focul a apărut în ura unei scântei provenite de la coşul de fum defect.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 17 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 55 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 41 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°