Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventatorul memory-stickului le aduce românilor telefonul „modu”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

La mijlocul lunii februarie, Vodafone va aduce în România telefonul „modu”, cel mai mic mobil din lume, potrivit Guiness Book of World Records - (Cartea Recordurilor - n.r.), au anunţat, ieri, reprezentanţii companiei. Sursa: Octavian Cocoloș

Noul telefon are o înălţime de 7,2 cm, o lăţime de 3,76 cm şi cântăreşte doar 42 de grame.

Pe lângă aceste caracteristici, terminalul mai iese în evidenţă prin designul interesant şi prin tastatura de numai şapte butoane. Creatorul acestui gadget nu este nimeni altul decât inventatorul USB Flash Drive-ului, Dov Moran.

Preţ de sute de euro

Potrivit unor surse apropiate proiectului, noul telefon „modu” va avea un preţ pe care Vodafone România îl va stabili odată ce aparatul va ajunge în ţară. „Costul terminalului, la liber, nu va ajunge să fie mai mare de 300 de euro, dar destul de apropiat de această sumă. Trebuie să ţinem cont de faptul că acesta este un telefon de clasă medie, adică nu face parte din categoria de ultimă generaţie, dar nu este nici unul ieftin”, au spus sursele.

Accesoriile sunt contra cost

Deşi este o inovaţie în domeniul IT&C, accesoriile sale par mai mult a completa funcţionalităţile pe care o mare parte din telefoanele prezentului le au deja. Spre exemplu, pentru a beneficia de o cameră foto, de 3,2 MP în acest caz, gadgetul are nevoie de un accesoriu numit „night jacket”. Toate aceste accesorii au preţuri destul de piperate.

Potrivit oficialilor Vodafone, ele variază între 20% şi 40%, din preţul la liber al telefonului, adică între 50 şi 80 de euro.

"Gadgetul poate fi folosit doar ca telefon şi music player, fără jacketuri. Cu fiecare din aceste accesorii el capătă noii caracteristici.... Lansarea lui în România va fi făcută la mijlocul lunii februarie.",

Alin Cârstea, CEO TDT Distribution

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 40 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 57 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°