Gara de Nord, zi de ianuarie, ninge. Plecăm spre Sibiu din Bucureşti cu un accelerat de prânz. Ne-am luat bilete de la agenţie, ne-am făcut sendvişuri şi ne-am pus cărţile la îndemână, ca să nu ne plictisim pe drum. La gară, ca la gară.Toată lumea îmbrâncea pe toată lumea (că, na, e chiar surprinzător să ningă în plină iarnă), iar conductorii habar n-aveau să-i îndrume pe călători spre vagoanele potrivite, în sensul ca nu-i interesa s-o facă. Haosul s-a prelungit şi în tren, fiindcă mai întotdeauna ai parte de călători care îşi fac apariţia cu 5 valize într-un compartiment de 6 persoane. Întrucât se miră că nu au loc pentru ele, începe balamucul. Eu şi prietenii mei am adoptat de mult înţelepciunea "învaţă să te obişnuieşti cu toate", ne-am instalat deci pe scaune, bucuroşi că ne aflam în intimitatea unui compartiment. La întoarceree, aflaţi într-un vagon necompartimentat, a trebuit să suportăm tot drumul circul unor ţigănci fără bilet, care se alergau şi se certau cu controlorii ca în angroul de la Europa.
Acceleratul se mişca pe Valea Prahovei ca melcul, însă ne-am luat cu vorba, cititul etc, astfel că în primele două ore nu am simţit frigul şi... am avut lumină. Atât a durat starea de graţie: două ore. Restul de şapte, cu întârzieri şi opriri în câmp, le-am petrecut pe întuneric, "la rece" fără lumină, fără căldură. Noi ca noi, stăteam în compartiment, dar holurile erau pline de oameni care îşi luaseră bilete în picioare. CFR-ul a făcut ce ştia mai bine. În loc să bage mai multe trenuri (era după sărbători) a vândut în neştire bilete fără loc. La Sinaia, o undă de speranţă, controlorul ne-a anunţat mândru că "s-a rezolvat problema". Aveam lumină. Doar pentru trei minute. Pentru trei minute am avut ger, dar şi lumină. După ce a ieşit trenul din gară s-a reluat coşmarul. Pe şapte sute de mii de lei vechi am zăcut în congelatorul de S
