Despre relaţia scriitor-editor mai sînt probabil destule de spus. Unele au apărut chiar în comentariile la articolul precedent, comentarii care au ca subiect tocmai comportamentul scriitorului. Ar mai fi de vorbit despre începutul acestei relaţii: primul contact. Trimiterea unui manuscris... Că şi asta se face după un dichis: se scrie textul cu un anumit font, cu diacritice, în Word... Se trimit povestiri horror la reviste care publică povestiri horror. Se trimit romane SF la edituri care publică romane SF. Se studiază înainte dacă revista (editura) este cea potrivită, dacă oferă autorului ceea ce el îşi doreşte de o revistă (editură): vizibilitate, bani etc. De pildă, nu abordezi o editură mică dacă vrei turneu de promovare. În general, e bine de avut în vedere editurile care au mai făcut ceea ce se aşteaptă de la ele.

Dar să mergem mai departe, spre relaţia scriitorului cu criticii. Indiferent dacă ei fac parte din critica profesionistă (să-i zic aşa, gîndindu-mă la cei care scriu despre cărţi şi scriitori în reviste) sau dintre cei care scriu pe bloguri. Pînă la urmă, scrisul pe bloguri, chiar dacă n-o fi el scris profesionist, chiar dacă o fi mai puţin calificat (uneori), este totuşi părerea cititorului, iar procesul editorial este dependent de cititori. De numărul lor, ca să fiu mai exact. Cum reacţionează scriitorul la critici? În unele cazuri reacţionează normal. Citeşte, bagă la cap, merge mai departe. Din cînd în cînd (cam rar totuşi din cîte se spune), mai trimite cîte un mail de mulţumire către cel care a scris despre cartea lui. Mai ales în cazurile în care recenzia este favorabilă. Ei, ar fi greu să-i ceri omului să mulţumească şi celui care l-a criticat, l-a făcut de ruşine în public, l-a discreditat, l-a insultat, jignit etc. Am pus verbele gradat, după cum gradat se naşte şi sentimentul, depinzînd totuşi de firea scriitorului. E fo