Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiganca l-a făcut cetăţean de onoare pe Traian Băsescu

Publicat in Mediafax, joi 28 ianuarie 2010

Preşedinţii României şi Republicii Moldova, Traian Băsescu şi, respectiv, Mihai Ghimpu, au participat, vineri, la o ceremonie religioasă la cimitirul din localitatea Ţiganca, unde au depus coroane de flori.

După ceremonia religioasă, preşedintelui TraianBăsescu i-a fost înmânată decizia Consiliului dinlocalitate prin care a fost declarat cetăţean de onoare allocalităţii.

"Aţi fost înscris ca cetăţean de onoare al satului pentru căaveţi grijă de întreg neamul românesc", i-a spus lui Traian Băsescureprezentantul autorităţilor locale, precizând că a îngheţat "cuplăcere" aşteptându-l.

În drumul până la coloana oficială câteva sute de oameni carepurtau steaguri tricolore s-au îmbrâncit pentru a-i strânge mânaşefului statului român. Ei i-au strigat numele, au scandat lozinciîn favoarea unirii celor două ţări şi au cântau "Noi suntemromâni".

În drumul spre Cahul, unde preşedintele Traian Băsescu urmeazăsă susţină o alocuţiune, să semneze în "Cartea de aur" aUniversităţii de stat "Bogdan Petriceicu Haşdeu" şi să vizitezesediul viitorului consulat al României din localitate, şefulstatului a oprit coloana de maşini după ce a observat că lamarginea drumului se afla un grup de aproximativ 50 de copii carearborau două steaguri tricolore. El s-a fotografiat alături decopii şi de profesoarele acestora.

Cimitirul din satul Ţiganca, raionul Cantemir, dinRepublica Moldova, a fost reamenajat şi inaugurat la 1 iunie 2006de către Regele Mihai, revenit pe teritoriul Moldovei, laacea dată, după 65 de ani.

Cimitirul a fost reamenajat astfel încât să devină loc dereculegere în memoria celor peste 70 de mii de români căzuţi înCampania din Est (iunie 1941-august 1944) a celui de-al doilearăzboi mondial.

La 1 iulie 2006, preşedintele Traian Băsescu declara că Româniaa oferit Republicii Moldova varianta de a intra împreună în UE şică, deşi am rămas singuru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 9 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor. Rusia s-a abţinut de la vot / Reacţia Hamas

HotNews acum 7 ore
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a susţinut luni o propunere prezentată de preşedintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza şi i-a îndemnat pe militanţii palestinieni să accepte acordul menit să pună

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 11 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 13 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 7 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 8 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 11 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Campanie de promovare outdoor a României în Germania / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

News.ro acum 8 ore
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie – 15 iulie, o campanie de promovare outdoor a României în Hamburg, Berlin, Munchen, Frankfurt – Germania, prin colantarea a 625 de taxiuri, campanie ce se

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 6 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 9 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°