„Secretele de la palat” prezintă biografia romanţată a celei care a devenit prima femeie conducătoare a Sillei.
Mergând pe drumul succesului pe care l-au avut „Giuvaierul palatului” şi „Furtună la palat”, precum şi mulţumită audienţei înregistrate la difuzarea primelor episoade, producătorii serialului „Secretele de la palat”, pe care telespectatorii îl pot urmări începând de joi (în programul săptămânii viitoare, de luni până joi), la TVR 1, i-au adăugat acestuia încă 12 episoade, pe lângă cele 50 programate iniţial.
Recompensat cu nu mai puţin de 11 premii în Coreea de Sud, serialul este difuzat în România la doar o lună după încheierea transmiterii ultimului episod în ţara de origine.
Destin spectaculos
Inspirată din viaţa reginei Seondeok, producţia parcurge evenimentele ce preced domnia acesteia, din perioada 632-647. În timpul celor trei regate ale Coreei (Silla, Paekchae şi Koguryo), micuţa Deokman (numele reginei Seondeok în copilărie) este abandonată la naştere şi despărţită de sora ei geamănă, Chonmyeong.
După 15 ani, Deokman revine la palatul regal şi este ajutată de sora sa în efortul de a-i ţine piept seducătoarei Mishil, care doreşte cu orice preţ să acceadă la putere. Aceasta pune la cale planuri diabolice pentru a le exila pe cele două surori, iar în cele din urmă reuşeşte s-o ucidă pe Chonmyeong.
Folosindu-şi inteligenţa proverbială, prinţesa Deokman îl cooptează pe generalul Kim Yushin pentru a-şi elimina adversara înverşunată, pe Mi-shil. Astfel, Deokman devine regina Seondeok, prima femeie care domneşte în regatul Silla.
Scenele de luptă şi costumele spectaculoase ne ajută să ne „teleportăm” în Coreea secolului al VII-lea
JOI, 18.25, TVR 1