Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde ne putem distra în weekend?

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Băimărenii pot să-şi petreacă acest weekend fie colindând cluburile din oraş, fie la un spectacol de teatru alături de copii lor. Nu vor lipsi din program nici programele culturale, iar pentru pasionaţii de maşini va fi un weekend special plin de adrenalină.

Lights go deep

Clubul băimărean Athos situat pe bulevardul Independenţei, numărul 4 va da startul la distracţie în acest weekend. Mâine seară vor mixa pentru clubberi băimăreni, cei trei rezidenţi ai clubului, Dj Rhay, Chris Angel şi Vlad Oltean. Party-ul va începe la ora 22.00, iar biletul va costa 10 lei.

Teatru pentru cei mici

Teatrul de Păpuşi din Baia Mare prezintă mâine de la ora 11.00 piesa de teatru pentru pitici „Sufleţel”. Spectacolul este adaptat de Emanuel Engel după textul lui Clemens Bretano şi poartă semnătura regizorului Kovacs Ildiko. Scenografia îi aparţine Idei Grumaz, iar muzica lui Vermessi Peter. Preţul biletului este de 5 lei.

„Tequila Party” în club Evolution

În această seară, începând cu ora 22.00, consumatorii de tequila vor avea parte de o distracţie pe cinste în Club Evolution, situat pe bulevardul Unirii numărul 11. Fiecare client va primi două shoturi de tequila şi va avea pe masă o sticlă de Jack Daniels. Intrarea este liberă.

Întâlnire pentru scriitorii băimăreni

Sala Cenaclului de la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare va fi mâine gazda unei întâlniri deosebite. Începând de la ora 11.00, scriitorii care poartă numele Sfinţilor Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan vor citi din creaţiile lor literare.

Concurs cultural pentru băimăreni

Elevii de la liceele din Baia Mare se pot înscrie la cel mai mare concurs naţional „LicArt”. Secţiile disponibile în acest an sunt : poezie, fotografie artistică şi teatru. Data limită de înscriere este 30 martie. Textele trimise vor fi corectate de u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul SUA: Sperăm ca reputația României, ca partener democratic de încredere în Europa și în comunitatea euroatlantică, să rămână intactă

Wall-Street.ro acum 31 minute
Scopul fundamental al unor alegeri libere şi corecte este de a asigura că cei care guvernează au un mandat clar din partea cetăţenilor pe care îi reprezintă, afirmă ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, transmite Ag

Președintele Klaus Iohannis, la finalul mandatului „Ştiu că am făcut greşeli, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul recepției oferite cu prilejul Zilei Naționale a României. În cadrul discursului, președintele s-a adresat românilor cărora la fi

Marius Tucă Show începe duminică, 1 decembrie, de la ora 19.00, live pe Gândul.ro. Ediție Specială – România votează!

Cancan acum 54 minute
Invitații zilei sunt: Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Victor Ponta, fost premier al României, H. D. Hartmann, profiler și analist, Mirel Palada, sociolog, Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live

#Alegeri Parlamentare Peste 150.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până la ora 21.00

Ziua Constanta acum o ora
Peste 150.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota la alegerile parlamentare, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă citate de Agerpres.ro Conform AEP, de la

Rusia a discutat cu Turcia și Iran despre situația "periculoasă" din Siria. "Necesitatea de a coordona o acțiune comună"

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă, 30 noiembrie, că a discutat în convorbiri separate cu Iranul şi Turcia situaţia "periculoasă" din Siria, după capturarea de către jihadişti şi aliaţii lor a celei mai mari părţi a oraşului Alep. Rusia şi Iranul sunt principa

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 4 ore
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Charles Kushner, numit de Trump ambasador al SUA în Franţa

Mediafax acum o ora
ULTIMELE ȘTIRI Iohannis susține ultimul discurs ca Președinte înainte de 1 Decembrie: „Vă cer iertare. Ne aflăm în fața unei decizii existențiale” Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor Israelu

Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost deschis. ILUMINATUL FESTIV s-a aprins în tot orașul

Gazeta valceana acum 2 ore
În seara de sâmbătă, 30 noiembrie 2024, Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat, zecile de căsuțe din Scuarul Mircea cel Bătrân fiind puse la dispoziția persoanelor interesate de achiziționarea unor produse specifice acestui moment al

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 5 ore
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Femeie plecată de trei zile din Spitalul Judeţean Târgu Jiu, dată dispărută de soţ. Bărbatul spune că soţia sa nu a ajuns acasă de la spital

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 55 de ani, care s-a externat voluntar din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, în urmă cu trei zile, a fost dată dispărută de soţul ei, sâmbătă. Bărbatul a declarat că femeia nu a ajuns acasă de la spital, motiv pentru care

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

5°/12°
dum.

7°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°