Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Universitatea trimite 500.000 de euro la Vâlcea pentru procentul lui Costea

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 ·

Oficialii echipelor Universitatea Craiova şi CSM Râmnicu Vâlcea s-au aşezat din nou la masa tratativelor pentru procentul de 25 la sută pe care gruparea din Zăvoi îl are în cazul unui transfer al lui Florin Costea.

Suma pe care clubul din Bănie ar fi dispusă să o ofere vâlcenilor este de 500.000 de euro, bani plătibili în trei tranşe. „Am vorbit zilele trecute cu cei de la Craiova, dar încă nu este nimic stabilit. Vom mai discuta cu ei, nu am semnat niciun act“, ne-a precizat azi-dimineaţă directorul general al CSM, Florin Verigeanu.

Chiar dacă a anunţat că atacantul va rămâne la Ştiinţa până în vară, „pentru că echipa are nevoie de el“, patronul Adrian Mititelu (foto) vrea să se asigure că nu va fi nevoit să trimită mai mulţi bani la Vâlcea, având în vedere că preţul lui Florin Costea porneşte de la patru milioane de euro.

„Dacă voiam să-l vând în această iarnă, luam lejer trei-patru milioane de euro pe el. Este mai bine să stea însă la noi măcar până în vară, pentru că echipa are nevoie de el“, a spus Mititelu, care l-a mulţumit astfel şi pe Mark Wotte, tehnicianul olandez susţinând că are nevoie de Florin Costea în acest retur.

Dinamo Moscova, FC Porto, FC Koln, SV Hamburg, Schalke 04, Wolfsburg, Groningen, Portsmouth, Fulham, West Ham, Everton, Celtic Glasgow şi Atletico Madrid au fost echipele despre care s-a spus în această iarnă că ar fi interesate de golgheterul Universităţii Craiova.

Florin Costea a fost achiziţionat de gruparea din Bănie de la CSM Vâlcea pentru 52.000 de euro, la pachet cu fratele său mai mic Mihai, ambii sosind la Craiova în iarna lui 2005-2006.

49 de goluri a marcat Florin Costea pentru Ştiinţa în Liga I şi Cupa României.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 50 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 5 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 3 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 22 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 6 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°