Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii laudarosi

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 ianuarie 2010 ·

„Toată lumea mă ştie de popa Stoica". „Experienţa în administraţia locală, tinereţea dar şi dorinţa de a face ceva, m-au recomandat!". „Mă ocup de chestiuni serioase, am fost la toate şedinţele de comisii"

Cam aşa au sunat răspunsurile pe care le-am primit de la o parte a consilierilor locali sau judeţeni cărora le-am pus ieri următoarea întrebare: „Care sunt meritele dv. pentru care credeţi că aţi ajuns consilier?". Ce a urmat nu vă imaginaţi.

Aflaţi la primul mandat de consilier judeţean sau municipal ori personaje cu ştate vechi în planul politicii de la malul mării, politicienii pe care i-am întrebat despre meritele personale, de au ajuns să reprezinte cetăţenii judeţului sau municipiului, au dat fiecare răspunsuri ca la carte. Doar nu li se oferă în fiecare zi şansa de a vorbi lumii despre cât de buni sunt ei în ceea ce fac.

Actualul director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului şi consilier judeţean PD-L, Mihai Petre, ne-a dezvăluit că experienţa în administraţia locală, tinereţea dar şi dorinţa de a face ceva, orice semnificativ, au contribuit la decizia colegilor săi din partid de a-i da o şansă şi de a-l trimite ca reprezentant în Consiliul Judeţean. „Pentru alegerile din 2012 am să vin chiar şi cu o propunere. Vreau să se facă alegeri uninominale şi pentru CLM şi CJC, astfel încât oamenii să ştie pe cine să tragă la răspundere dacă au nemulţumiri", a concluzionat Petre.

„Mă ocup de chestiuni serioase"

Şi colegul său social-democrat, Ion Dumitrache, consideră că a ajuns printre norocoşii din CJC pentru că a fost mereu un om serios, care s-a implicat în soluţionarea problemelor judeţului: „Alegătorul a decis. Eu mă ocup de chestiuni serioase în general. Am fost la toate şedinţele de comisii, spre deosebire de unii colegi care lipsesc mai mereu...".

Colegul democrat-liberal Gheorghe Şuţu, ac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 5 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 12 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 5 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°