Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, Cupa Africii la fotbal, Campionatul European de futsal şi Cupa României la hochei pe gheaţă îşi vor desemna laureaţii la sfârşitul acestei săptămâni.
Anul 2010, unul deosebit de bogat în evenimente, a debutat în forţă şi va continua cel puţin la fel. Cupa Africii la fotbal, Turneul de tenis de la Melbourne, Campionatul European de futsal, Campionatele Europene de patinaj artistic sunt doar câteva dintre competiţiile care le-au captat atenţia iubitorilor de sport în luna ianuarie. Sfârşitul acestei săptămâni este, de departe, cel mai plin!
Un meci aşteptat
După un maraton de două săptămâni, Australian Open, primul mare turneu de Mare Şlem al anului, a ajuns la ora finalelor. Sâmbătă dimineaţă, fetele îşi vor alege câştigătoarea. Nu va fi, probabil, cea mai frumoasă, dar cu siguranţă va fi cea mai bună! 24 de ore mai târziu, duminică dimineaţă, de la ora 10.30, va avea loc finala masculină de la Australian Open. Finalele de la Australian Open vor fi transmise, în direct, de Eurosport.
Cupa Africii la fotbal a debutat cu un atentat, căruia i-a căzut victimă delegaţia naţionalei statului Togo. În ciuda protestelor, competiţia a continuat şi a ajuns la ora finalei. Câştigătoarea ediţiei din acest an a Cupei Africii la fotbal va fi desemnată duminică seară, pe Eurosport, cu începere de la ora 17.45. Cele mai bune echipe din futsalul european şi-au dat întâlnire la Budapesta. Sâmbătă seară, de la ora 21.30, Eurosport 2 va transmite finala com petiţiei.
Hochei românesc
Cel mai gustat duel din istoria hocheiului pe gheaţă românesc, Steaua Bucureşti - Sport Club Miercurea Ciuc, are programat un nou episod sâmbătă seară, atunci când cele două formaţii şi-au dat întâlnire în finala Cupei României. Meciul va avea loc pe gheaţa Patinoarului „Mihai Fla